Caraiani, ultimul vânzător de loz în plic din București

3571

Publicațiile de business au tot scris, de-a lungul ultimilor ani, despre cum corporațiile îi „dezumanizează” pe angajați și cum epoca asta robotizată îngroapă încet-încet multe meserii care cândva funcționau fără probleme – ba chiar erau bănoase.

Când eram eu foarte mic, asta înseamnă puțin după ’90, tata mă târa după el când făcea piața. Iar pe drum se găseau celebrele standuri – compuse, de cele mai multe ori, din mese extensibile așezate pe unde se putea – de lozuri în plic. La un moment dat au dispărut. Și odată cu acele mese au dispărut și oamenii din spatele lor: vânzătorii volanți.

Nu toți.

Dumitru Caraiani are 69 de ani, e pe jumătate grec și e cel mai productiv vânzător ambulant de lozuri din România. O meserie care încă există. Bine… că în București e singurul și că în țară mai e doar unul, la Galați, nu contează. Astea sunt doar date de subsol. Puriii din centrul Capitalei îl cunosc drept ”polițistul de la Loto”. Pe timpul comunismului, Caraiani a fost milițian, pentru ca mai apoi să-mbrace haina de subofițer al Securității. Are legitimație de ofițer în rezervă și o mai flutură când își aduce aminte. Spune că a făcut multe ”nenorociri” la viața lui: abuzuri, contrabandă, furăciuni, șpăgi grase, d-astea.

În 2018 îl găsești pe străzi, pe curse Drumul Taberei – Obor, îmbrăcat la costum, frumos, elegant, cu palton și vestă cu însemnele Loteriei Române imprimate pe ele. Greco-românul se ambiționează să țină în viață o meserie la care până și Loteria însăși a renunțat: vânzător de loz în plic. Nu se mai angajează vânzători de loz în plic de peste un deceniu. Omul nostru are PFA, cumpără de la Loto și vinde la stradă lozuri la 2 lei bucata. Încasează 20%. Viață grea, muncă multă, cine dracu mai cumpără lozuri la plic, nu? Nu. Pe timp de vară (asta la el înseamnă perioada aprilie – noiembrie) face și de trei ori salariul mediu pe economie. Ca să vedeți ce-nseamnă să ai nișa ta și să n-ai concurență.

Cică n-o face pentru bani, că a ”avut bani la viața lui” și că așa se pocăiește: ”Pe fruntea mea scrie: m-am născut evazionist, am trăit evazionist, dar vreau să mor om cinstit”. Zice că are meseria în sânge și că poate vinde orice, că nu-i nimic mai frumos decât să lucrezi cu oamenii și că ”vrăjeala” e aptitudinea care n-ar trebui să lipsească dintr-un CV de om serios.

– Așa se fac banii, tată. Doi lei bucata. Le mai dau și cinci la zece lei, zece la douăzeci de lei.

– Ce?

– Da, mă, da. E același lucru, dar măcar sună comercial. Vorbesc mult. Nici nu știe lumea cum să scoată banii din buzunar.

Nu intră în orice cârciumă să facă business. Nu te hărțuiește și nu insistă. ”În meseria asta te lovești des de refuz. Tocmai eu să nu știu ce e ăla «nu» ? Am intrare la cele mai șmechere restaurante din Centru Vechi, unde mă cunoaște lumea. Acolo fac banii. Nu mă bag cu japca unde m-apucă pe mine. Și nici nu umblu ca un căpiat. Am același traseu, aceleași locuri, vară de vară, iarnă de iarnă”. Iarna lucrează de la 19:00 la 22:00, în timp ce vara îl mai prinde și ora 04:00 la muncă: ”Nu e nimic mai frumos decât viața de noapte”, mărturisește Caraiani, deși susține că nu le are cu băutura. ”Îmi place doar să vorbesc cu lumea. Nu beau. Păi, eu mă duc la om boierește, elegant, cu cravată. Cum să miros a băutură? Nu e frumos”.

Caraiani e un romantic al străzilor Capitalei, zâmbește tot timpul și dă sfaturi. E și vânzător, și polițist. Și doctor, și psiholog. Le știe pe toate. Poate sta la povești zile întregi. L-am văzut angajându-se în conversații și cu actori sau profesori, dar și cu oameni ai străzii. Schimbă registrul, comportamentul și limba cu lejeritate. Dacă clișeul cu ”școala vieții” era pe bune, Caraiani era profesor universitar.

Eu am cumpărat cinci lozuri, 10 lei, la oferta de mai sus! Nu că m-aș fi gândit că o să prind cine știe ce câștig, ci doar pentru simplul fapt că m-a înveselit. L-am mai întâlnit de cel puțin trei ori de când am vorbit pentru prima oară și e la fel de fiecare dată. Dacă faci abstracție de tusea și respirația de astmatic, dictate de cele trei pachete de țigări cartonate pe care încă le fumează zilnic, observi un om mai sănătos decât mulți alții. Optimist incurabil, activ și pasionat de meseria de ”om cinstit” pe care a ales-o într-un moment al vieții în care mulți se ”îmbălsămează” prematur, în case, în fața televizoarelor, considerând că au muncit destul pentru o viață.

Mă-nconjor de tineri, îmi place să vorbesc cu ei. Tinerii te eliberează, ei n-au necazuri, ei râd. Dacă aș fi stat numai printre boșorogi, să-i aud cum se plâng de tot și toate, mă duceam dracu’ de mult.

Dumitru Caraiani, vânzător ambulant de lozuri

Comentarii