DOCUMENTAR. Filmul campaniei electorale 2024

După un deceniu cu Klaus Iohannis, românii sunt chemați acum să-și aleagă un nou președinte. E un moment în care încrederea în clasa politică și în instituția prezidențială se află, probabil, la cele mai joase cote de după 1990. Iar asta s-a simțit și în campania electorală.

Într-o societate tot mai reticentă la ofertele politice de orice fel, candidații n-au prea avut curaj să dea ochii cu alegătorii, concentrându-se în special pe dezbateri televizate, interviuri în mediul online și acțiuni electorale pe cât posibil controlate.

Deși mai rare ca altădată, evenimentele publice au rămas, totuși, cele în care imaginea candidaților este cel mai puțin cosmetizată. De aceea, i-am urmărit pe cei mai importanți dintre ei la o parte din întâlnirile cu cetățenii pe care le-au avut în ultimele luni: pelerinajul religios de la moaștele Sfintei Parascheva, lansări de candidaturi, plantări de copaci, bâlciuri comunale.

Așa arată filmul campaniei electorale 2024:

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să