Ce au făcut în alegeri primarii din reportajele Recorder

Alegerile locale din această toamnă au provocat câteva surprize, dar sunt departe a fi stârnit un curent de schimbare la nivelul întregii țări. Dacă în multe orașe s-a votat diferit, în majoritatea zonelor rurale s-a votat la fel ca întotdeauna: primari implicați în scandaluri sexuale, primari care au spart bani publici pe lucrări de mântuială în favoarea firmelor de partid, primari care le livrează oamenilor apă contaminată pe post de apă potabilă, primari care toarnă asfalt ce poate fi rupt cu mâna.

Alegătorii au dovedit că sunt gata să închidă ochii la astfel de lucruri chiar și atunci când ele sunt dovedite de jurnaliști. În ultimul an și jumătate, Recorder a publicat mai multe investigații despre neregulile grave comise de unii dintre primarii care acum s-au înscris în cursă pentru un nou mandat.

Am selectat cele mai importante cazuri și am căutat să aflăm cum s-au descurcat în alegeri.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să