Noua baricadă, după 34 de ani. De ce a fost demis omul care i s-a împotrivit „eroului” Ciolacu

Cazul pretinsului erou revoluționar Ciolacu ne pune în fața unei situații simbolice pentru istoria noastră recentă: un profesor de istorie fără apartenență politică, al cărui tată a fost ucis la Revoluție, îl înfruntă chiar din interiorul Guvernului pe premierul României care susține, cu argumente fragile, că a avut un rol determinant în prăbușirea regimului comunist.

Numele profesorului este Mihai Dodu și a condus până acum trei zile Secretariatul de Stat pentru Revoluționari, instituție din subordinea Guvernului. A fost demis după ce Corpul de Control al Prim-Ministrului l-a acuzat că aprobat accesul Recorder la dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu.

Dosarele revoluționarilor au fost ținute la secret în ultimele trei decenii, deși în baza lor se acordă privilegii din bani publici, iar filele lor ar trebui să conțină dovezi ale unor fapte eroice, pe care posesorii certificatelor de revoluționar n-ar avea de ce să le ascundă. “Asta se întâmplă când respecți legea. Am acționat ca un om liber și consecința o vedem”, spune Mihai Dodu, într-un interviu pentru Recorder.

Fostul secretar de stat pleacă din funcție cu avertismentul că va fi reclamat la Parchet. În același timp, Corpul de Control al Prim-Ministrului ne înștiințează că a sesizat Autoritatea Națională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal cu privire la faptul că Recorder a publicat dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu. Se solicită “efectuarea de verificări”. Cât despre Marcel Ciolacu, acesta rămâne neclintit, chiar dacă nu a oferit nici de această dată răspunsurile necesare în fața suspiciunilor pe care dosarul său de revoluționar le ridică.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să