Operațiunea Balastul

Miile de șantiere deschise, în ultimii ani, pe tot teritoriul României, de la construcții private până la drumuri, poduri, stadioane și alte proiecte de infrastructură ale statului român au generat o cerere uriașă pentru una dintre cele mai importante materii prime din domeniul construcțiilor: balastul, adică nisipul amestecat cu pietriș. Acesta se folosește la fundația șoselelor, la fabricarea asfaltului și la obținerea betonului.

Balastul se găsește în special pe lângă albiile râurilor și este, de fapt, o resursă naturală care aparține statului român. Teoretic, nu poate fi exploatată oricum și oricât, ci numai după reguli stricte care au grijă ca mediul să nu fie afectat. Prea mult balast scos din albia unui râu poate destabiliza malurile, provocând eroziuni, surpări și inundații.

Însă cine să mai țină cont de toate acestea când exploatarea balastului a devenit o afacere de zeci de milioane de euro? În România au apărut sute de balastiere care folosesc tertipuri legislative pentru a ocoli normele de mediu, care sapă direct în albiile râurilor și care profită de pasivitatea autorităților.

Am documentat acest fenomen întins la scară națională timp de mai multe luni, pe cuprinsul mai multor județe. În materialul video de mai jos puteți vedea ce am descoperit și cum a ajuns pescuitul un pretext pentru ocolirea normelor de mediu în afacerile cu balast.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să