Prețul tăcerii. O investigație în contabilitatea presei de partid

Controlul presei a fost mereu o temă controversată în România, însă ceea ce trăim în ultimii ani este diferit: de la presa dependentă de banii unor moguli conectați politic și împărțită în tabere în funcție de interesele patronilor, am trecut într-o paradigmă nouă.

Partidele politice au inventat un sistem prin care cumpără presa cu bani de la bugetul de stat, trecuți prin conturile unor intermediari și livrați apoi către trusturile media. Este un pact între jurnaliști și politicieni, în care presa s-a grupat într-o singură tabără și stă cu capul plecat în fața partidelor care s-au grupat și ele într-o singură coaliție. Un monolit de putere pe care nu mai are cine să-l conteste și despre derapajele căruia află tot mai puțină lume, pentru că informația este atent controlată.

Prețul plătit de partide pentru ca presă să tacă și să se uite în altă parte se ridică la zeci de milioane de euro, iar contractele pe baza cărora se livrează aceste sume sunt ținute la secret și protejate cu clauze de confidențialitate.

Într-o investigație pornită de la un mail anonim care ne-a furnizat o serie de documente, Recorder a pătruns în interiorul acestui sistem care a devenit o amenințare pentru democrația din România.

La capătul a câteva luni de documentare, am decriptat circuitul banilor și am cerut explicații de la trusturile de presă și de la politicienii care le finanțează. Am încercat să explicăm unul dintre cele mai grave fenomene cu care se confruntă societatea românească: cum au ajuns partidele să cumpere presa cu banii noștri.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să