Priviți mărețe umbre!

În fiecare an, la parada de 1 Decembrie, fotoreporterii își dau măsura talentului cu astfel de cadre: figuri militărești înconjurate de nuanțe gri-kaki. Chipuri văzute prin geamurile înghețate ale unor autocare sau camioane care tremură din toate șaibele, de parcă ar fi atinse de Parkinson. Pe țeava de eșapament scot un fum negru ca de crematoriu, iar la relanti prezintă o tuse seacă, cu expectorații de motorină.

Apoi urmează parada. Acești tineri aduși din unitățile militare cu autocare de pe vremea lui Leontin Sălăjan sunt mutați în tehnică militară de ultimă generație, Humvee-uri americane, mașini de luptă pe șenile și avioane F16. Parada e pentru copii, așa ne-am obișnuit să spunem, căci numai ei cred în această demonstrație de forță. Noi, oamenii mari, știm că, în general, pe 2 decembrie apare câte-o știre care spune că un TAB al Armatei Române s-a defectat pe strada cutare, în timp ce se întorcea spre cazarmă de la parada de 1 Decembrie. Atunci, când solemnitatea zilei naționale s-a dus, atunci răzbate cel mai puternic acest vers al imnului de stat: priviți, mărețe umbre!

Trei militari români de 32, 38 și 40 de ani au murit joi seară, după ce un autocamion cu care erau transportați de la Cincu la Câmpulung a rămas fără frâne și a căzut într-o prăpastie, în apropierea localității Dâmbovicioara, la granița dintre județele Argeș și Brașov. Alți 9 militari au fost răniți. Doi dintre decedați fuseseră în misiuni în Afganistan. Nu i-au ucis rebelii talibani, ci niște plăcuțe de frână roase până la fier pe serpentinele din Carpați.

Joi dimineață, cu câteva ore înainte de accident, am asistat la audierea în Comisia de Apărare din Parlament a noului ministru al Apărării. A fost o teribilă aflare în treabă, în care Țuțuianu a citit de pe foaie, vreme de 10 minute, șiruri neregulate de cuvinte precum „capabilități militare robuste, moderne“ „eforturi de înzestrare“, „strategia globală de politică externă și de securitate“. Comisia îl audia cu deosebită atenție. Atenție la ultimele meme-uri de Facebook. Erau la mare căutare meme-urile cu Tudose și spirtul Mona, iar Șerban Nicolae – membru în comisia SIE – distribuia aceste informații cu multă determinare, spre amuzamentul general, dar mai ales spre amuzamentul colegului său Vlase Petru Gabriel. Niște glumeți. La final s-a votat prin ridicare de mână și astfel integritatea țării noastre a ajuns în buzunarul de la piept al lui Țuțuianu. El a jurat să-și dăruiască toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român etc etc, ha ha ha, xoxo.

Ce ar trebui să înțelegem după ziua de joi, 29 iunie 2017? Destule. Ni se confirmă dureros că armata noastră, cu tot cu bugetul ei sporit cu care ne-am lăudat inclusiv la Donald Trump în grădină, e parte din România. Româna națiune care lasă totul la voia întâmplării și la mila lui Dumnezeu. E la fel ca în sănătate, ca în educație, ca în administrația locală: un dezastru născut din nepăsare, din corupție, din superficialitate și din incompetență. Iar dacă existența acestei țări e pusă în pericol, pericolul nu vine nici din Afganistan, nici din Secuime, nici de la Moscova. Noi, cu focul nostru-n vine, scriem azi un imn de jale pentru ai noștri strănepoți.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să