Românii le cer iertare fetelor ucise: „Am greșit cu toții“

Câteva zeci de persoane au aprins lumânări, aseară, în fața Ministerului de Interne, într-un protest tăcut față de tragedia de la Caracal. „Am greșit cu toții“ este o expresia unui eșec comun.

Deși extrem de puțini, oamenii care s-au oprit pentru o clipă în fața Ministerului de Interne au încercat să transmită ceva: că am greșit lăsând țara pe mâna unor politicieni care nu demult le cereau iertare infractorilor din pușcării, că am greșit tolerând sau încurajând corupția din rândul polițiștilor, că am greșit ignorând violențele de tot felul din imediata noastră apropiere. Suntem, din nou, în dimineața unei înfrângeri colective.

Cele mai recente

Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează în mijlocul ei un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.