VIDEO. „Să ne trăiți, doamna noastră!”

  • Peste 500 de primari din toată țara s-au îmbulzit să-și facă poze cu Viorica Dăncilă și să valideze o teorie din ce în ce mai evidentă: orice persoană pe care partidul o transformă peste noapte dintr-un anonim în șef de guvern este acceptată cu entuziasm de aparatul din teritoriu.

Aleșii locali s-au întâlnit la deschiderea Adunării Generale a Comunelor din România, eveniment găzduit de hotelul fraților Negoiță. Îl așteptau, în primul rând, pe Liviu Dragnea, omul care se confundă până la inițiale cu PNDL-ul, Programul Național de Dezvoltare Locală prin care PSD împarte peste 30 de miliarde de lei către primăriile din toată țara.

Au sperat până în ultima clipă că liderul PSD îi va onora cu prezența – au ținut plăcuța cu numele lui pe masa de prezidiu până nu s-a mai putut – și n-au ezitat să-i amintească meritele: „PNDL este, de fapt, Programul Nicolae Dragnea Liviu” .

În lipsa lui Dragnea, primarii s-au mulțumit să-i aducă omagii Vioricăi Dăncilă, pe care au îmbrățișat-o, au sufocat-o cu fotografii și i-au făcut urări de sănătate și viață lungă: „Să ne trăiți, doamna noastră!”.

În trecut, Viorica Dăncilă a fost ea însăși aspirant la funcția de primar. A încercat să câștige Videle în 2004, dar n-a fost votată. A câștigat altcineva, dar ce importanță are? Timpul a dovedit că susținerea partidului este cea care contează: iat-o pe Viorica Dăncilă ajunsă premierul României și învăluită de aprecierile primarilor de pretutindeni.

 

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să