De ce ți-e frică nu scapi, iar cale de mijloc nu există: a venit și 5 noiembrie, iar prezidențialele din Statele Unite se anunță fie drept un nou început, fie drept ziua răzbunării.

Donald Trump încearcă să revină la Casa Albă, Kamala Harris – să se mute în Biroul Oval. În balanță se află și controlul Parlamentului: Camera Reprezentanților și Senatul.

Particularitățile sistemului electoral american nu garantează că acel candidat care câștigă cele mai multe voturi devine automat președinte: fiecare stat își desemnează un grup de electori care vor stabili în mod oficial câștigătorul. Iar fiecare stat are un număr fix de electori la fiecare scrutin, în funcție de populație: aceștia formează Colegiul Electoral.

Sunt 538 de astfel de „voturi electorale”, pentru victorie e nevoie de 270, iar majoritatea statelor aplică un sistem de tip „câștigătorul ia totul”, oricât de mică ar fi diferența de voturi.

Drept urmare, eforturile majore ale partidelor se concentrează asupra așa-numitelor „swing states”: state în care (spre deosebire de cele unde opțiunile politice sunt bine-cunoscute) rezultatul se schimbă relativ frecvent, fie în favoarea democraților, fie în favoarea republicanilor.

Pennsylvania, de exemplu, cu cele 19 voturi electorale ale sale, a fost vizitată ieri, în ultima zi a campaniei, de ambii candidați. Donald Trump a spus, între altele, că administrația Biden-Harris a însemnat inflație, războaie și haos peste granițe și „o invazie nemaivăzută” la frontiera sudică a Statelor Unite.

Vicepreședinta în exercițiu, pe de altă parte, a insistat că Statele Unite au nevoie de o nouă generație de lideri politici, pe care s-a declarat pregătită să o conducă. Dacă ea a mizat în campanie pe drepturile femeilor și pe programele sociale destinate familiilor tinere, republicanul a promis măsuri mult mai dure la frontiera sudică și reduceri de taxe în valoare de trilioane de dolari.

Familia Ciolacu: afacerile nepotului

Nepotul lui Marcel Ciolacu și-a cumpărat trei apartamente în București pentru care are de plătit aproape o jumătate de milion de euro.

Premierul, care e și candidat al PSD la Președinție, a spus că Mihai Ciolacu are o casă în Buzău pe care o plătește în rate și o mașină de serviciu atunci când a fost întrebat despre averea nepotului său. Site-ul publicrecord.ro scrie că el a încheiat un contrat de cumpărare a trei apartamente, dintr-odată, într-o clădire dintr-un cartier de lux al Bucureștiului.

Publicația estimează că, în mod normal, costul ar fi de peste 800.000 de euro.

Vânzătorul se numește Daniel Bădic și a fost implicat acum 12 ani într-o schemă de fraudare a fondurilor publice: a închiriat echipamente medicale supraevaluate Consiliului Județean Buzău și a fost condamnat în 2019 la trei ani de închisoare, cu suspendare.

Dezvăluirea survine altora legate de nepotul premierului: Mihai Ciolacu a obținut fonduri PNRR pentru un proiect energetic cu valoare de piață de 15.000.000 de euro, pe care s-ar pregăti acum să-l vândă unei firme din Cehia.

De asemenea, el ar fi primit cadou acțiuni la o companie farmaceutică. Cea care i le-a oferit e soția președintelui de la Agenția Națională a Medicamentului.

Roxana Mînzatu, audiere secretă

Roxana Mînzatu, propusă de România pentru o funcție de comisar european și de vicepreședintă a Comisiei, a fost audiată în secret de comisiile parlamentare pentru afaceri europene și politică externă.

Ar urma să ocupe un portofoliu nou-înființat: competențe și educație, locuri de muncă și drepturi sociale, plus demografie.

În cursul ședinței, parlamentarii PNL au părăsit sala, presa a fost dată afară, iar discuțiile nu s-au transmis online. Peste o săptămână, pe 12 noiembrie, e programată audierea din Parlamentul European.

Cea din România a avut loc în loc în aceeași zi în care site-ul snoop.ro a publicat o investigație legată de felul în care Roxana Mînzatu a cumpărat o casă din Brașov pe care a extins-o fără autorizație.

Pentru imobilul naționalizat – un monument istoric – s-au plătit 17.000 de euro, iar după achiziție el a ajuns de la 56 de metri pătrați la peste 130.

Roxana Mînzatu a spus că repectiva casă a fost declasată din categoria monumentelor, dar a refuzat să ofere documentul care ar certifica acest lucru.

E marți, 5 noiembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:58 Ziua alegerilor în Statele Unite

03:35 Trump sau Harris: avantajele fiecăruia

07:35 Familia Ciolacu: afacerile nepotului

08:55 Familia Ciolacu: afacerile soției

10:01 Roxana Mînzatu, audiere secretă

11:54 Insolvența Nordis: motivarea instanței

13:00 Tinerii și tentația autoritarismului

13:57 Scandal politico-militar în Israel

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

OUTSIDER POLITIC #10. Andrea Chiș: „Azi e mai rău în Justiție decât în anii ’90”

Lumea Justiției s-a împărțit în două tabere: una majoritară, preocupată de diurne, pensii speciale și alte privilegii. Și una firavă, a magistraților care au avut curaj să vorbească. Invitatul de azi face parte din a doua categorie. Andrea Chiș s-a luptat cu Lia Savonea în Consiliul Superior al Magistraturii, a condamnat influențele politice din sistem și a fost propusă ministru al Justiției în Guvernul Mureșan.