Mii de camioane au blocat astăzi Autostrada București-Pitești, dar și numeroase șosele de centură – din capitală, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara și din alte orașe mari.

Protestului (teoretic, unul spontan, dar altminteri foarte bine organizat) i s-au alăturat și unii fermieri.

Participanții reclamă majorarea tarifelor pentru polițele de răspundere civilă auto și costurile motorinei, dar mai cer, între altele, și o ordonanță anti-dumping care „să elimine concurența neloială din toate sectoarele economice”.

Niciuna dintre organizațiile transportatorilor sau ale fermierilor nu și-a asumat organizarea acestui protest. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a spus însă că el este folosit politic și că reprezentanți AUR l-ar fi promovat intens online.

Dispută prelungită în BOR

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, l-a criticat vehement – fără să-l numească – pe Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului.

Acesta e acuzat că i-ar ajuta involuntar pe cei care iau creștinismul în derâdere.

Înaltul prelat a spus de curând că fumătorii și „femeile care sunt într-o perioadă de necurăţie” nu au voie să bea agheasmă de Bobotează.

Arhiepiscopia Tomisului a replicat că practicile Bisericii nu se schimbă după cum dictează moda și că ceea ce numește „juisarea intelectualist-utopică” a lui Vasile Bănescu este cea care ar face, de fapt, deservicii BOR.

Criză politică în Polonia

Fostul ministru de interne al Poloniei, Mariusz Kamiński, a intrat în greva foamei din cauză că a fost reținut de Poliție, împreună cu unul dintre colaboratori.

S-a întâmplat chiar în palatul prezidențial, unde cei doi s-au pus la adăpost după o ceremonie găzduită de șefului statului, Andrzej Duda.

O instanță din Varșovia îi condamnase anterior la doi ani de închisoare, pentru abuz de putere. Deși decizia e definitivă, Kamiński nu o recunoaște și nu vrea să renunțe la mandatul de parlamentar.

Ambii politicieni fac parte din Partidul conservator Lege și Justiție, aflat până de curând la putere.

Premierul Donald Tusk a calificat situația drept „incredibilă”. El a ajuns în funcție promițând că va îndepărta din instituțiile-cheie persoanele numite din rațiuni politice de fostul partid de guvernământ.

E miercuri, 10 ianuarie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:49 Protest masiv al transportatorilor și fermierilor

04:53 Sectorul 3: o firmă controversată se retrage dintr-o licitație de zeci de milioane de euro

05:53 Ce face Metrorex cu milioanele din publicitate?

06:51 Conflict politic acut în Polonia

07:54 Ecuador: criza de securitate se agravează

09:13 Concurs controversat la marile parchete

10:07 Arhiepiscopul Teodosie, încă o dispută cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei

11:25 Noi reguli pentru tineri pe platformele Meta

Cele mai recente

Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează în mijlocul ei un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.