Răscoala din PNL față de noua formă a legii pensiilor n-a durat, nici de această dată, mai mult de-o zi: disputele verbale televizate insistent au încetat brusc aseară, când liderii PSD și PNL au anunțat amândoi pe Facebook că s-au înțeles și că proiectul intră în linie dreaptă.
Legea care presupune un efort bugetar de cel puțin 30 de miliarde de lei își va găsi forma finală după dezbaterea din Camera Deputaților. Dar problema de fond persistă: de unde vor veni banii? Teoretic, din combaterea mai energică a evaziunii fiscale, în țara cu cea mai slabă colectare a Taxei pe Valoarea Adăugată din întreaga Uniune Europeană.
AUR l-a racolat pe „regele păcănelelor”. Senatorul Claudiu Târziu a anunțat astăzi cooptarea unor noi formațiuni minuscule în așa-numitul „Pol Suveranist” – gruparea strânsă de formațiunea lui George Simion în vederea alegerilor de la anul.
Două au fost însă vedetele momentului: oamenii de afaceri Mohammad Murad și Sorin Constantinescu. Acesta e cel la care a făcut aluzie premierul Ciolacu atunci cînd s-a plâns că industria jocurilor de noroc ar încerca să-l șantajeze. În februarie, liderul AUR, George Simion, se pronunța pentru interzicerea jocurilor de noroc în zonele defavorizate,. Sorin Constantinescu e în prezent președintele unei asociații care face lobby pentru industria de profil.
În plin faliment Euroins, compania-mamă a societății de asigurare continuă să vândă polițe în România. Firma bulgărească profită de libertatea de prestare a serviciilor în interiorul Uniunii Europene. Surse din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară avertizează că societatea e supravegheată doar de oficialitățile bulgare și că, în cazul unui faliment, pentru asigurările facultative vândute nu există o schemă de garantare în țara vecină.
E marți, 14 noiembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:50 Legea pensiilor, „în linie dreaptă”
04:20 Un personaj-cheie din industria pariurilor se alătură AUR
06:25 Turneul african al președintelui: prima zi e urmată de o pauză
08:25 Cel mai mare spital din Gaza a devenit un câmp de bătălie
10:10 Cum vinde încă firma-mamă a Euroins asigurări în România
11:04 Protest suspendat al angajaților CNAS 12:09 Tot mai puțină încredere în Guvern și în Parlament