Episod foarte încordat, aseară, al confruntării dintre primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, și cel al sectorului 4, Daniel Băluță.
Tema disputei: urgența cu care ar trebui reparat Planșeul Unirii: podul de beton acoperă o porțiune a canalului prin care trece râul Dâmbovița și se află în diverse stadii de degradare.
Pe întreg parcursul zilei de ieri, primarul general a încercat să ridice gardurile montate în zonă, în vederea unui viitor șantier, de către Primăria sectorului 4. De fiecare dată, Poliția Locală a Bucureștului a fost împiedicată să intervină de către Poliția Locală de sector.
Iar Poliția națională, chemată să limpezească lucrurile, a ridicat din umeri.
Abia spre seară șantierul a fost dezmembrat, și doar în urma unei intervenții publice a premierului Ciolacu.
Proiectul – finanțat din fonduri guvernamentale – valorează peste 850.000.000 de lei și a fost deja încredințat unei firme cu multe contracte cu autoritățile: Erbașu Construcții.
Conflictul acutizează dezbaterea din Consiliul General al Bucureștiului pe tema organizării unui referendum local privind atribuțiile primarului general și cele ale primarilor de sectoare.
Nicușor Dan va propune oficial, săptămâna viitoare, ca referendumul să fie organizat pe 24 noiembrie, la data primului tur al alegerilor prezidențiale.
Finală Ciolacu-Simion?
Decizia Curții Consituționale de a o exclude pe Diana Șoșoacă din cursa prezidențială pare să fi produs câteva schimbări semnificative în ceea ce privește opțiunile de vot: un sondaj de opinie comandat de USR indică, între altele, că George Simion și AUR au avansat, dar că a sporit și notorietatea eurodeputatei extremiste.
Potrivit sondajului făcut între 7 și 9 octombrie, Marcel Ciolacu e creditat cu 23,4% din intențiile de vot, iar George Simion – cu aproape 20 de procente.
Aproape la egalitate, cu circa 17%, ar fi Mircea Geoană și Elena Lasconi.
În plutonul secund, procentajele sunt cu mult mai reduse: circa 7,5 ar avea Cristian Diaconescu, iar Nicolae Ciucă e creditat abia cu 6%.
Cât despre parlamentare, cercetarea sociologică indică un PSD la puțin peste 28%, urmat de AUR, cu aproape 23 de procente. USR – partid care, după cum spuneam, a comandat sondajul – ar avea 19,5, iar PNL – mai puțin de 13.
SOS România, formațiunea Dianei Șoșoacă, trece pragul electoral de 5% din totalul voturilor.
Diana Șoșoacă, de altfel, conduce autoritar în clasamentul notorietății: 99,3% dintre subiecți au aflat despre ea. Aproape 95 de procente au strâns în clasamentul notorietății Marcel Ciolacu și Mircea Geoană, iar George Simion se află la 93%.
Biroul Electoral Central a validat 14 candidați la alegerile prezidențiale.
Imigrația și Bruxelles-ul
Comisia Europeană va propune statelor membre să înăsprească regulile care permit expulzarea imigranţilor ilegali.
Sugestiile președintei Ursula von der Leyen au fost deja trimise liderilor naționali, înaintea summitului european care începe joi.
Între altele, Bruxelles-ul sugerează că deciziile unui stat membru ar trebui să fie recunoscute de toate celelalte. Altfel spus, că un imigrant ilegal a cărui ședere e refuzată de un stat membru nu poate folosi lacunele dintr-un altul pentru a evita să se întoarcă.
Chestiunea imigrației a dus la câștiguri importante ale partidelor extremiste, atât la europarlamentare, cât și la alegerile din Franța sau din Austria, de exemplu.
Potrivit Usrulei von der Leyen, mai puţin de 20% dintre deciziile de expulzare a imigranţilor ilegali sunt urmate de efecte.
E marți, 15 octombrie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:54 Planșeul Unirii, șantier suspendat
02:48 Cauzele conflictului din București
05:50 2025: PSD versus Nicușor?
08:10 Demisie la Metrorex din cauza fondurilor PNRR
09:16 Sondaj pentru USR: finală Ciolacu-Simion
10:57 Câte dosare are Diana Șoșoacă?
12:38 Polițiști din Bihor cercetați penal
13:45 Imigrația ilegală: reguli mai aspre în U.E.
14:44 Cât ne costă partidele politice
15:28 Deputat PNL acuzat de amenințare
16:07 Grevă la Ubisoft