E ca și promulgată, dar legea pensiilor încă scoate lumea în stradă: sindicaliști din Poliție și de la căile ferate, dar și mai mulți silvicultori au protestat astăzi în Piața Victoriei din București. Ei se tem că vor pierde unele drepturi (precum cel de a se pensiona anticipat), dar critică și noile taxe și impozite adoptate de Guvern prin asumarea răspunderii.
Legea pensiilor a trecut de Senat săptămâna aceasta, după mai puțin de o zi de dezbateri, iar luni va primi votul final în Camera Deputaților. Protestele de astăzi survin celor organizate recent de farmaciști, de angajații Direcțiilor de Sănătate Publică din mai multe județe și de cei de la Casele de Asigurări de Sănătate.
Greu de crezut, totuși, că nemulțumirile legate de salarii se vor potoli prea curând – Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care le interzice șefilor de instituții de stat să mai mărească salariile prin decizii administrative care nu au la bază o lege.
Înainte ca ordonanța să fie adoptată, Nicolae Ciucă a recunoscut în premieră că Guvernul său a estimat greșit veniturile bugetare, ceea ce a întârziat numeroase plăți. Premierul Ciolacu, pe de altă parte, repetă că în 2024 nu ar avea de gând să promoveze adoptarea unor noi taxe și impozite. El dăduse asigurări asemănătoare în vară, chiar înainte să schimbe Codul Fiscal.
Armata israeliană a atacat casa din Fâșia Gaza a lui Ismail Hania, considerat liderul grupării islamiste palestiniene Hamas. Soldații au preluat, de asemenea, controlul asupra portului din orașul Gaza, iar un raid al aviației care a avut loc în centrul Fâșiei ar fi dus la moartea a 50 de persoane.
A continuat și operațiunea lansată ieri asupra spitalului Al-Shifa, cel mai mare din Gaza. Israelul susține că un centru de comandă al Hamas ar funcționa în interiorul și în subsolul clădirii. Opoziția israeliană, între timp, i-a cerut oficial premierului Benjamin Netanyahu să demisioneze pentru felul în care a gestionat războiul cu Hamas, în cursul căruia au fost uciși peste 11.000 de palestinieni.
E joi, 16 noiembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:50 Legea pensiilor, contestată în stradă
02:45 Ordonanță de Guvern: salariile bugetarilor sporesc doar prin lege
04:30 Africa, ziua a treia: dans tradițional cu Carmen Iohannis
05:34 Cât valorează schimburile comerciale cu Africa?
06:31 Casa din Gaza a liderului Hamas, bombardată
07:37 Opoziția israeliană cere demisia premierului Netanyahu
08:27 O primă reținere în dosarul asasinării unui om de afaceri din Sibiu
09:19 Libertatea: PSD va controla Agenția de monitorizare a companiilor de stat
10:31 Apel către Ministerul Sănătății: E nevoie de acces gratuit la contracepție