Epitetul „istoric” e aruncat cu mult prea multă ușurință în această perioadă, însă el e cu totul justificat în cazul weekendului care urmează, în Republica Moldova: duminică au loc alegerile prezidențiale și referendumul pe tema aderării la Uniunea Europeană.
Chișinăul a primit invitația ca urmare a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina vecină.
Sondajele de opinie indică un avans considerabil al președintei în exercițiu, Maia Sandu, și al taberei pro-europene.
Nu înseamnă însă că rezultatul referendumului e ca și garantat, spune (de la Chișinău) Sorin Ioniță, de la organizația neguvernamentală Expert Forum.
PNL în epoca redescoperirilor
La câteva luni de când îi refuza sprijinul în alegeri, ba chiar îi găsea un contracandidat în persoana lui Sebastian Burduja, PNL îl redescoperă pe Nicușor Dan.
Nicolae Ciucă afirmă că partidul va depune săptămâna viitoare un proiect de lege care permite ca un referendum local din București să fie organizat în aceleași secții de la alegerile naționale.
Primarul capitalei vrea ca, în viitor, Consiliul General să fie cel care împarte banii strânși din taxele și impozitele locale și ca primarul general să emită autorizațiile de construcție pe întreg teritoriul orașului.
Demersul survine conflictului de la începutul săptămânii cu primarul PSD al sectorului 4, Daniel Băluță, pe tema reparațiilor de care are nevoie Planșeul Unirii, aflat în centrul orașului.
Nu e limpede dacă așteptatul proiect al PNL va strânge majoritatea de care e nevoie în Parlament.
O altă idee a liberalilor, care ar fi permis candidatura la Senat a lui Klaus Iohannis pe listele partidului, a fost abandonată din cauza opoziției PSD.
Potrivit lui Nicușor Dan, referendumul ar costa cel puțin 7.000.000 de lei dacă se organizează separat.
El își dorește ca votul să se dea în ziua primului tur al prezidențialelor, pe 24 noiembrie.
Geoană la Moscova: noi explicații
Într-unul dintre rarele momente nu foarte încordate din ultimele săptămâni, candidatul independent la Președinție Mircea Geoană a reușit iarăși să iasă în evidență și să provoace uimire: într-un interviu pentru Europa Liberă, el a spus că vizita sa din 2009 la Moscova nu a produs nici un efect pentru că nu a câștigat prezidențialele din acel an.
Jurnalista Anca Grădinaru îl întrebase în ce calitate a ajuns în Rusia: era nu numai candidat la Cotroceni, ci și numărul doi în statul român, adică președintele Senatului.
A răspuns că tocmai din aceste motive s-a deplasat în calitate de persoană privată, dar că a avut discuții „exploratorii” cu Dimitri Medvedev. Fostul premier tocmai ce făcuse rocada cu Vladimir Putin și preluase președinția Federației Ruse.
De curând, Mircea Geoană s-a lansat într-o serie de acuzații grave, fără să invoce vreo dovadă, la adresa lui Attila Biro.
Jurnalistul de la site-ul context.ro a descoperit că un fost coordonator al campaniei sale pentru Cotroceni, Rareș Mănescu, a înființat o firmă alături un om de afaceri din Rusia, Aleksei Kozlov, care face propagandă putinistă online, sub un nume fals.
Șansă pentru pace sau dimpotrivă?
Eliminarea lui Yahya Sinwar „va întări” gruparea palestiniană Hamas, afirmă conducerea organizației, la o zi după ce liderul său a fost lichidat de armata israeliană.
Potrivit comandanților militari, temutul lider palestinian a fost ucis în cursul unei operațiuni de rutină și identificat în urma unor teste ADN.
Adjunctul lui Yahya Sinwar a afirmat că ostaticii israelieni nu vor fi eliberați înainte ca armata să se retragă din Fîșia Gaza.
Yahya Sinwar dispăruse anul trecut, la scurt timp după atacul fără precedent asupra Israelului din 7 octombrie. Membrii organizației Hamas au ucis atunci circa 1.200 de persoane și au luat peste 250 de ostatici.
Riposta Israelului a fost violentă: peste 40.000 de morți în bombardamentele care au distrus Gaza.
Se presupune că Sinwar și-a petrecut cea mai mare parte a ultimului an ascuns în tunelurile din Gaza, în prezența a doar câteva gărzi de corp și comunicând cu foarte puține persoane, pentru a evita să fie descoperit.
Oficialitățile israeliene se temeau că el ar fi putut folosi unii dintre ostatici pe post de scuturi umane, dar soldații i-au dat de urmă în sudul Gazei, într-o clădire în care nu se afla nici un prizonier.
E vineri, 18 octombrie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:51 Alegeri și referendum în Moldova
05:23 Afacerile familiei Ciolacu
06:32 Proiect PNL pentru referendum în capitală
08:41 Geoană la Moscova: noi explicații
10:42 Al doilea lider Hamas ucis într-un an
14:22 Educatoare acuzată de abuz
14:54 Hunedoara: reținere în cazul copiilor dispăruți
15:41 Dan Diaconescu, noi probleme în justiție