N-ar fi o telenovelă adevărată dacă fiecare episod n-ar fi lung ca o zi de post: medicul Cătălin Cîrstoiu a ajuns la ședința de azi a coaliției la opt ore de cînd ea începuse.
Liderii PSD și PNL s-au reunit ca să ia, în cele din urmă, o decizie fermă în privința candidaturii la Primăria capitalei. Bănuit de conflict de interese și de incompatibilitate, medicul Cîrstoiu a refuzat vineri să se retragă din proprie inițiativă și a insistat că decizia trebuie luată de cele două partide.
Parcă împăcate cu gândul că Primăria rămîne de necâștigat, ele au însă nevoie de majoritatea din Consiliul General, dar și de o unitate măcar aparentă: în lipsa unui candidat comun în București, indiferent de nume, e improbabil ca filialele din țară să colaboreze cu adevărat la alegerile din 9 iunie.
Până la ora înregistrării Știrilor Zilei, coaliția nu făcuse vreun anunț oficial. Surse citate de Digi24 dădeau însă drept iminentă retragerea lui Cătălin Cîrstoiu.
În top
Eurodeputatul Claudiu Manda a lipsit de la aproape jumătate dintre voturile Parlamentului European: 43%.
L-a depășit, scrie publicația Politico, doar un coleg din Grecia. Dar acesta măcar are o scuză – se află de trei ani încoace la închisoare. A fost condamnat la 13 ani, pentru că a condus o organizație criminală, partidul de extremă dreapta Zorii Aurii. Eurodeputatul Rareș Bogdan e pe a cincea poziție în topul chiulangiilor: a lipsit de la aproape o treime din voturi.
Politico i-a acordat ceea ce numește „Trofeul Invizibilitatea” unui demnitar german, Nico Semsrot, care aproape că n-a lăsat vreo urmă în acest mandat. Imediat după el se află încă un român: Adrian Benea nu a lucrat la nici un proiect de lege, a trimis doar două întrebări scrise Comisiei Europene, dar a semnat peste 140 de amendamente, inclusiv unul depus de el însuși.
Toți cei trei eurodeputați români candidează din nou pe 9 iunie.
Prudență
Situaţia de pe frontul ucrainean se va înrăutăţi spre jumătatea lunii viitoare şi la începutul lui iunie: o spune chiar șeful serviciului secret al armatei din țara vecină, Kirilo Budanov.
Armata ucraineană se confruntă deja cu lipsa noilor recruți și a muniției, din cauză că livrările occidentale au întârziat cu lunile. De cealaltă parte, trupele ruse nu încetează să avanseze şi vizează acum oraşul strategic Ceasîv Iar: acesta e foarte aproape de Kramatorsk, un foarte important nod feroviar şi logistic.
Kievul se teme de o ofensivă rusă în vară încă şi mai puternică.
În vara lui 2023, contraofensiva ucraineană s-a lovit de liniile puternice de apărare ruse: resursele armatei ucrainene s-au epuizat, iar regiunile ocupate de Rusia nu au fost eliberate. Ucraina se confruntă și cu ezitările aliaților, deși Camera Reprezentanților a aprobat în cele din urmă – în weekend – un ajutor militar de peste 60 de miliarde de dolari.
Rămâne ca el să treacă și de Senat, ceea ce e aproape sigur, însă fondurile nu pot ajuta pentru moment decât la menținerea frontului.
Portret de candidat
La Știrile Zilei continuăm să vi-i prezentăm pe cei mai importanți dintre politicienii care ne cer votul la locale și la europarlamentare.
Cu ce s-au remarcat până acum?
Și în ce fel ar putea să ne reprezinte în viitor?
Astăzi, Raul Bambu reface traseul lui Gheorghe Cârciu.
E luni, 22 aprilie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:53 Problema Cîrstoiu: ore în șir de negocieri
02:07 Klaus Iohannis, voiaj de lux în Asia
03:23 Eurodeputații români, în topul chiulangiilor
04:45 Armata, angajator nu foarte căutat
06:20 Ucraina, pesimistă pe termen scurt
07:54 Autostrăzile: 48 de km. în plus în 2023
08:40 Industria lemnului versus activiștii de mediu
09:32 Europa începe să fiarbă
10:46 Portret de candidat: Gheorghe Cârciu