Impozitarea muncii – una dintre cele mai împovărătoare din regiune – nu se schimbă mai devreme de luna martie a anului viitor.

O astfel de măsură, crede premierul, ar trebui, oricum, să fie însoțită de noi taxe asupra capitalului – profitul și dividendele sunt primele la rând. Aflat în Buzăul natal, Marcel Ciolacu a spus că, în caz contrar, ar exista pericolul unor „crize sociale”. A dat însă un răspuns foarte iritat atunci când a fost întrebat cum se va descurca România cu plata datoriei externe, care a trecut în această toamnă de 160 de miliarde de euro.

Foamea de bani a Guvernului se observă și în politicile propuse de Ministerul de Finanțe: ministrul Marcel Boloș spunea de curând că cetățenii care-i denunță pe evazioniștii fiscali ar putea să fie premiați cu un procentaj din valoarea fraudei.

După nici măcar o zi, sindicatele ambulanțierilor au oprit protestele provocate de legea pensiilor.

Proaspăt adoptată de către deputați și pe cale să ajungă la Cotroceni, pentru promulgare, ea nu le mai oferă posibilitatea de a fi încadrați la condiții deosebite de muncă. Drept urmare, angajații salvărilor nu s-ar mai putea pensiona anticipat și ar pierde o parte a veniturilor de după ce încetează munca. Greviștii foamei și cei care au manifestat în județe s-au oprit după discuții cu premierul și cu ministrul muncii.

Armata israeliană a continuat să bombardeze Fîșia Gaza în această dimineață, la cîteva ore după ce fusese confirmat un acord de suspendare pentru patru zile a ostilităților.

Gruparea islamistă Hamas afirmă că înțelegerea va intra în vigoare mâine dimineață, la ora 10:00. Tot mâine e așteptată eliberarea primilor ostatici dintr-un grup de 50. Hamas a răpit peste 200 de persoane din sudul Israelului în atacul din 7 octombrie. Înțelegerea include, de asemenea, eliberarea a 150 de palestinieni aflați închisorile din Israel.

E miercuri, 22 noiembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:45 Avem cu ce plăti datoria externă, spune premierul

01:51 Evaziune combătută prin delațiune

02:30 Contracte problematice de zeci de milioane de lei la spitalele din Vaslui

03:27 Ambulanțierii opresc protestele provocate de legea pensiilor

05:36 Gaza: ostilitățile se suspendă mâine, pentru patru zile

06:09 Sam Altman revine la conducerea OpenAI

09:22 Sondaj eJobs: majoritatea angajaților, pe picior de plecare

10:06 Fostul primar din Iași Gheorghe Nichita a fost eliberat

10:45 Euro 2024: Ce urmează pentru naționala de fotbal?

Cele mai recente

Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează în mijlocul ei un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.