24 dintre ostaticii luați din sudul Israelului pe 7 octombrie au fost eliberați în această seară. Forțele armate ale Israelului au confirmat că ei se află înapoi în țară.
Gruparea palestiniană Hamas a eliberat 13 cetățeni israelieni, 10 tailandezi și un filipinez. În baza unui armistițiu intermediat de Qatar, 39 de palestinieni au ieșit și ei din închisoare. Suspendarea ostilităților a intrat în vigoare în această dimineață și ar trebui să dureze patru zile. Pe parcursul lor, numărul palestinienilor eliberați urmează să urce la 150. De asemenea, sporește cantitatea de ajutoare umanitare care vor ajunge în Fâșia Gaza: 60 de TIR-uri cu materiale sanitare au trecut numai astăzi granița.
În mai puțin de două luni, au murit în acest război peste 1.200 de israelieni și peste 14.000 de palestinieni din Gaza.
Încă un mandat european de arestare: Primarul din Baia Mare a fugit din țară, deși era dat în consemn la toate frontierele. Cătălin Cherecheș a primit o sentință de 5 ani de închisoare, cu executare. A și fost dat în urmărire, pentru că n-a fost de găsit, imediat după pronunțarea sentinței, nici la domiciliu, nici la serviciu.
Curtea de Apel Cluj a stabilit că primarul din Baia Mare a luat mită, a făcut operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, a comis fals în declaraţii și a corupt alegătorii – în calitate atât de deputat, cât și de primar. Din completul care l-a condamnat a făcut parte judecătoarea Georgiana Hângan. Pe 8 noiembrie, soacra primarului a fost prinsă în flagrant-delict de dare de mită, pe când încerca să îi ofere 50.000 de euro mamei magistratei. Atât ea, cît și soțul său au fost reținuți.
Abuz în serviciu și complicitate la această infracțiune – iată pentru ce îi cercetează procurorii anticorupție pe foștii miniștri USR ai sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă și pe fostul premier Florin Cîțu.
Așa indică, potrivit G4Media, referatul dosarului penal prin care DNA cere ca celor trei să le fie ridicată imunitatea. Procurorii îi acuză că au decis în 2021 ca România să cumpere un număr inutil de vaccinuri anti-COVID, fără vreo justificare legală. Prejudiciul ar fi de circa un miliard de euro. Direcția Anticorupție nu a precizat încă pe cine bănuiește, dar surse judiciare spun că este, într-adevăr, vorba de cei trei foști membri ai Guvernului.
Potrivit referatului, prea multe vaccinuri ar fi cumpărat și Andrei Baciu, fost secretar de stat la Ministerul Sănătății, și Nelu Tătaru, ministru în cabinetul Orban. Primul nu se bucură de imunitate, iar în cazul celui de-al doilea nu ar exista indicii privind comiterea vreunei fapte penale.
E vineri, 24 noiembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:59 La țanc: primarul din Baia Mare a fugit din țară
01:42 Cătălin Cherecheș a fost condamnat la cinci ani de închisoare
03:15 Dosarul vaccinurilor: Care sunt bănuielile?
05:21 Reacția USR și posibilele consecințe
07:18 Armistițiul din Gaza a intrat în vigoare
11:38 Bojdeuca lui Ion Creangă: Academia intervine în dispută
12:34 Greva de la CFR se amână
13:08 Oscar Pistorius, eliberat condiționat