Șocul primului tur al prezidențialelor e absorbit încă, dar timpul scurt rămas până la parlamentare pare să fi pus mai multă lume în mișcare: un protest anti-Georgescu la care-au luat parte câteva sute de tineri a avut loc în centrul Bucureștiului, altele sunt organizate în capitală și în orașele universitare.

Între timp, candidatul fără partid e posibil să-și fi găsit unul.

Înființat anul trecut, Partidul Oamenilor Tineri, care a anunțat că îl susține pe Călin Georgescu în cursa prezidențială, este în competiția pentru parlamentarele de duminică: a depus liste pentru Camera Deputaților și Senat. Are aproape 80 de candidați.

Anamaria Gavrilă a fondat Partidul Oamenilor Tineri în martie 2023. În prezent, ea este deputată aleasă pe listele AUR. Avea să părăsească însă formațiunea lui George Simion la nici un an de la intrarea în Parlament, în 2021.

Simion și Șoșoacă, planuri de viitor

Dacă șocul și confuzia domină încă o parte a spectrului politic, cealaltă exultă: liderul AUR, George Simion, afirmă într-un comunicat că ar fi pregătit pentru ceea ce numește „o nouă luptă” și că România ar putea să aibă nu numai un președinte „suveranist”, ci și un Guvern asemenea.

Deputat AUR în exercițiu, el deschide lista din București a partidului pentru Cameră.

Diana Șoșoacă, însă, pune condiții pentru a-l susține pe Călin Georgescu: spune că o va face doar dacă acesta, la rândul său, va ajuta SOS România „să ocupe Parlamentul” şi o va numi prim-ministru al României.

Importanța parlamentarelor nu-i scapă nici lui Marcel Ciolacu. Președintele demisionar al PSD spune că partidul se concentrează acum asupra scrutinului de duminică pentru că mai bine de jumătate dintre alegătorii din România nu vor fi reprezentați în turul al doilea al prezidențialelor.

Pe de altă parte, el a sugerat – fără să ofere dovezi – că echipa lui Călin Georgescu ar fi depășit deja pragul legal pentru cheltuielile online.

Călin Georgescu s-a promovat intens pe TikTok, mai ales în ultimele două luni.

„Follow the money” („Luați urma banilor”), a spus azi premierul.

Eduard Hellvig, înapoi în PNL

Eduard Hellvig, fostul director al Serviciului Român de Informații, a anunțat azi că revine în PNL: plecase din partid odată cu numirea sa la conducerea SRI, în 2015.

Mișcarea vine în contextul în care Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea partidului, din cauza contraperformanței în alegeri. Eduard Hellvig afirmă că nu își va depune vreo candidatură, dar îi atacă pe cei pe care îi numește „politicieni fără idee”, care „au crezut în propriile baliverne”.

Considerat un apropiat al lui Klaus Iohannis, el a demisionat de la SRI în iulie anul trecut – serviciul nu are nici acum un director civil.

Ministru al dezvoltării în Guvernul Ponta, Eduard Hellvig a fost, înainte să ajungă în PNL, membru al Partidului Umanist, fondat de Dan Voiculescu.

Pe de altă parte, Ilie Bolojan, care i-a luat locul lui Nicolae Ciucă la conducerea PNL a anunțat că sprijină „fără negocieri” candidatura prezidențială a Elenei Lasconi. Astăzi și-au mai oficializat susținerea PMP, Forța Dreptei și Mircea Geoană.

Minoritățile sexuale, amenințate

Asociația MozaiQ, care apără drepturile minorităților sexuale, a depus o plângere penală la Parchetul General pentru instigare la violență, ură și discriminare: la scurt timp după primul tur al prezidențialelor, mai multe mesaje publicate online îndeamnă la distrugerea sediului Asociației și includ adresa acesteia.

MozaiQ adaugă că nu mai departe de ieri Senatul a înregistrat pentru dezbatere o lege care ar interzice orice manifestare publică cu tematică dedicată minorităților sexuale.

Inițiatori sunt deputatul PSD Daniel Ghiță și cel neafiliat Mihai Lasca: ei propun schimbarea legii învățământului preuniversitar și recunosc, în expunerea de motive, că inițiativa ar putea să încalce Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Carta Drepturilor Fundamentale.

MozaiQ observă că o astfel de lege a fost adoptată în Rusia acum zece ani și că e folosită acum pentru a amenda ori sufoca orice formă de opoziție.

E marți, 26 noiembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:58 Înghesuială în dreapta radicală

03:39 Simion și Șoșoacă, planuri de viitor

04:26 Marcel Ciolacu: „Follow the money!”

05:41 Eduard Hellvig revine în PNL

06:46 Călin Georgescu, ziariștii și masoneria

08:50 Primul tur, o posibilă șansă democratică?

12:12 Minoritățile sexuale, amenințate

13:12 Fost primar achitat

13:56 Londra nu va trimite soldați în Ucraina

Cele mai recente