„Legea Iohannis” împinge coaliția de guvernare într-o dispută publică prelungită: Nicolae Ciucă pune la îndoială chiar posibilitatea ca cele două partide să mai colaboreze după alegerile de pe 1 decembrie.
Săptămâna aceasta, conducerea PSD a hotărât că nu va susține un proiect care i-ar permite președintelui să candideze la parlamentare pe listele PNL, fără să mai respecte obligația constituțională de a demisiona de la Cotroceni.
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu s-au ciondănit apoi online – pe Facebook – cu privire la data la care cei doi lideri ar fi discutat pentru prima oară despre schimbarea legii electorale în sensul favorabil lui Klaus Iohannis.
Dacă n-ar fi vorba de premierul și de al doilea om în stat dintr-o țară europeană măricică, așa-zisa dispută ar fi aproape amuzantă, spune la Știrile Zilei Ovidiu Voicu, director executiv al Centrului pentru Inovare Publică.
Șase sau patru case?
Pe de altă parte, instanța supremă a pronunțat o decizie definitivă într-un litigiu privind moștenirea unui imobil din Sibiu care a aparținut în trecut soției președintelui Iohannis.
Clădirea se află în plin centrul Sibiului, pe strada Gheorghe Magheru. Procesul a fost pierdut de Rodica Baștea, o prietenă din Statele Unite a cuplului prezidențial.
Rodica Baștea cerea anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al clădirii.
În toamna lui 2015, Carmen și Klaus Iohannis au pierdut în instanță un prim imobil din Sibiu – un spațiu comercial de pe strada Nicolae Bălcescu, artera pietonală care duce spre Piața Mare din oraș.
În aprilie, Fiscul a explicat pentru site-ul G4Media că, din cauza litigiilor privind moștenirea, nu poate recupera spațiul comercial și nici banii obținuți din chirie de familia prezidențială: 260.000 de euro.
Curtea de Apel Braşov a hotărât că acel imobil aparține, de fapt, statului, pentru că proprietarul iniţial nu mai are moştenitori legali.
În cea mai recentă declarație de avere, președintele figurează în continuare cu șase locuințe – trei case și trei apartamente, toate în Sibiu.
Împrumut american
România împrumută aproape un miliard de dolari din Fondul de Finanțare Militară al Statelor Unite. Acordul a fost semnat astăzi la Guvern.
Banii urmează să fie folosiți pentru achiziția de tehnică militară, dar și în favoarea industriei locale de apărare.
Nu e limpede însă care sunt proiectele mature de dezvoltare a industriei în baza cărora a fost semnat acest acord. Înțelegerea nu are legătură cu sistemul de apărare antirachetă Patriot pe care Bucureștiul l-a donat Ucrainei și nici cu achiziția de avioane de luptă F-35 din Statele Unite.
Ordonanța de urgență care a permis încheierea acordului a fost adoptată foarte discret, cu puțin înaintea Congresului PSD din august.
Surse guvernamentale afirmă însă că ea ar putea să ajute obiectivului mai vechi al Bucureștiului de a vedea ridicat regimul vizelor impus în prezent cetățenilor români care călătoresc în Statele Unite.
Încordare în creștere în Liban
Peste 90.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele în Liban, scena unor atacuri israeliene intense de la începutul săptămânii încoace.
Mai bine de 50 de oameni au fost uciși numai astăzi, în vreme ce bilanțul celor două zile de raiduri de pînă acum se apropie de 600 de victime. Printre ele se numără mai mult de 150 de femei și copii.
Israelul afirmă, între timp, că a interceptat o rachetă balistică lansată de gherila Hezbollah asupra Tel Avivului – ținta sa ar fi fost sediul Mossadului, serviciul secret în seama căruia e pusă lichidiarea mai multor militanți Hezbollah în ultimele două săptămâni.
Gherila libaneză afirmă că va continua să reziste agresiunii și să se arate solidară cu palestinienii din Gaza.
Guvernul Netanyahu, la rândul său, susține că vrea să elimine amenințările la adresa locuitorilor din nordul Israelului.
Temerile că războiul se va extinde în întreaga regiune au sporit semnificativ din cauză că mai multe țări occidentale și-au îndemnat cetățenii să părăsească urgent Libanul.
Deocamdată, însă, nici una nu a activat planurile oficiale de evacuare.
E miercuri, 25 septembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:56 Legea Iohannis tulbură coaliția
06:01 Curtea supremă, decizie defavorabilă președintelui
07:17 O decorație și tot mai multe controverse
09:26 Împrumut de aproape un miliard din SUA
10:27 Liban: aproape 100.000 de strămutați
11:36 Meryl Streep, apel pentru femeile afgane
13:22 Directorul SIE, al doilea plagiat?
14:08 Prețurile RCA rămân plafonate tot anul
14:45 Tinerii europeni și rețelele sociale