În unanimitate, ca pe vremuri, conducerea PSD a aprobat candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei.

Iar Biroul Electoral al Bucureștiului a constatat existența unei struțocămile politice: alianța PSD-PNL nu mai există la nivelul orașului, dar plesnește de sănătate în sectoare.

Gabriela Firea are de recuperat nu numai luna pierdută de cele două partide cu „experimentul Cîrstoiu”. Elefantul din sufrageria PSD este candidatura la Primărie a lui Cristian Popescu-Piedone, din partea PUSL, partid fondat de omul de afaceri Dan Voiculescu.

Cotidianul Libertatea scrie că eventuala retragere din cursă a lui Piedone e încă subiect de negociere, în ciuda anunțurilor publice contrare.

În cazul unei victorii a Gabrielei Firea, partidul lui Dan Voiculescu ar putea să primească la schimb posturi de conducere la instituții și companii din subordinea Primăriei.

Surse politice afirmă însă că PUSL ar pretinde chiar să i se garanteze 20 de locuri eligibile la alegerile parlamentare.

Condamnare

Fosta ministră a sănătății Sorina Pintea a primit o condamnare de trei ani și jumătate de închisoare pentru luare de mită.

Între noiembrie 2019 și februarie 2020 ar fi încasat 10.000 de euro și 120.000 de lei.

Banii reprezentau 7% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care l-a semnat în calitate de manager al Spitalului de Urgență din Baia Mare.

Decizia nu e definitivă: recurs se poate face în termen de zece zile.

Sorina Pintea ar fi încasat șpaga chiar în spital. Un flagrant-delict a fost organizat în biroul său în februarie 2020.

Arestată preventiv, a fost eliberată din cauza stării de sănătate: afirmă că suferă de o boală autoimună gravă.

Proteste în extindere

O foarte importantă universitate din Statele Unite a anulat ceremonia de absolvire din cauza protestelor pro-palestiniene din mai multe campusuri americane.

La Universitatea Californiei de Sud se strâng, în mod obișnuit, circa 65.000 de persoane la fiecare ceremonie care marchează sfârșitul studiilor.

Sute de arestări s-au făcut în urma protestelor, iar mișcarea se internaționalizează: la Paris, studenții celebrului Institut pentru Studii Politice au blocat astăzi instituția.

Manifestațiile din America au izbucnit în New York, la Universitatea Columbia, iar ele s-au extins în zeci de campusuri.

Participanții le cer universitățior să oprească orice colaborare cu acele companii sau industrii implicate în vînzarea de arme către Israel. Izbucnit după atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie, războiul din Gaza a făcut, potrivit oficialităților locale, peste 34.000 de victime.

Portret de candidat

La Știrile Zilei continuăm să vi-i prezentăm pe cei mai importanți dintre politicienii care ne cer votul la locale și la europarlamentare.

Cu ce s-au remarcat până acum?

Și în ce fel ar putea să ne reprezinte în viitor?

Astăzi, Raul Bambu reface traseul lui Eugen Tomac.

E vineri, 26 aprilie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:48 PSD, vot unanim pentru Gabriela Firea

03:48 PNL: fiul rătăcitor, înapoi acasă

04:52 Condamnare a unei foste ministre

05:34 Strada surpată din Slănic: situația se agravează

06:58 SUA: protestele studenților se extind

07:56 Ucraina: ministrul agriculturii, arestat

08:48 Gorj: un copil ar fi fost vândut în Germania

09:48 Tratament lipsă pentru dependența de păcănele

10:24 Yoga și cardio la Luvru

11:26 Portret de candidat: Eugen Tomac

Cele mai recente