Mircea Geoană își încheie mandatul de secretar general adjunct NATO marțea viitoare, pe 10 septembrie. Tot atunci ar urma să și anunțe oficial că va candida la Președinție, afirmă surse citate de site-ul G4Media.
Mircea Geoană l-a anunțat chiar azi pe secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, că demisionează.
Aflat în campanie nedeclarată de circa un an, el sugera de curând într-un interviu televizat că își va oficializa intențiile în scurt timp.
Mircea Geoană a condus PSD între 2005 și 2009. A pierdut atunci și alegerile, și poziția de lider al formațiunii. A fondat mai apoi un partid împreună cu Marian Vanghelie, fost primar al sectorului 5 din București. De curând, ziarista Emilia Șercan a publicat documente potrivit cărora Mircea Geoană a plagiat circa o treime din lucrarea sa de doctorat. Comisia de Etică a Academiei de Studii Economice din București l-a absolvit rapid de vină.
Creditat cu șanse bune în sondajele de opinie, Mircea Geoană nu e susținut în mod explicit de vreun partid. Săptămâna aceasta, însă, zece deputați USR, PNL și AUR au anunțat conducerea Camerei Deputaților că s-au înscris într-un partid botezat DREPT.
Condus de Alexandru Gîdiuță (fost membru USR), acesta ar purta discuții și cu fostul eurodeputat Vlad Gheorghe pentru alegerile parlamentare.
Cererea deputaților, deocamdată blocată de conducerea Camerei, are o miză ridicată: posibilitatea de a-și trimite reprezentanții în secțiile de vot. Participarea lor e văzută drept o garanție că voturile pentru un anumit partid sau candidat nu vor fi anulate.
„Morții sunt de vină”
Avocații lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în care au fost uciși doi studenți, dau vina pe victime.
Alin Trandafirescu, unul dintre apărătorii șoferului, a susținut că în rapoartele emise în urma necropsiei victimelor ar apărea valori care arată consumul de alcool.
Vlad Pascu încearcă de mai multă vreme să scape de arestul preventiv și să fie plasat în arest la domiciliu. După un termen prorgramat pe 20 septembrie, el va fi, de asemenea, dus din penitenciar la spital, pentru investigații la inimă și rinichi.
Pe 19 august anul trecut, el s-a urcat drogat la volan și a intrat cu mașina într-un grup de tineri. A rănit trei dintre ei și a ucis doi: pe Roberta Dragomir și Sebastian Olariu.
După accident, el a fugit de la locul faptei. A fost găsit ulterior de poliție în Vama Veche.
Proces-șoc pentru viol
În Franța, un bărbat de 71 de ani este acuzat că și-a drogat soția timp de aproape un deceniu și că a invitat zeci de străini să o violeze, în timp ce îi filma. Cel puțin 50 de bărbați au fost identificați și puși sub acuzare.
Descoperirea a urmat arestării soțului pentru că încercase să filmeze pe sub fustă trei femei într-un magazin. Poliția i-a confiscat telefoanele și alte dispozitive electronice și a găsit primele dovezi.
Gisèle Pélicot își pierduse părul, slăbise și avea frecvente pierderi de memorie: a și făcut mai multe consultații pentru maladia Alzheimer. Iar în 2020, a fost chemată la o secție de Poliție și i s-a povestit ce descoperiseră medicii și forțele de ordine.
În vârstă de 72 de ani acum, ea a renunțat la dreptul la anonimat: a insistat chiar ca procesul să rămână public, pentru ca „așa ceva să nu se mai întâmple vreodată”.
Poliția a petrecut doi ani identificându-i pe bărbații din fotografiile, clipurile video și din mesajele online ale lui Dominique Pélicot. Inculpații au între 26 și 74 de ani și provin din toate categoriile sociale – de la șoferi de camion pînă la soldați și un expert IT.
Câțiva sunt acuzați că au revenit de până la șase ori pentru a o viola pe femeie. Unii afirmă că li s-a părut suficientă permisiunea soțului, alții – că au crezut că victima fusese de acord să fie drogată.
Mai multe parlamentare din Franța vor ca legea să spună explicit că sexul fără consimțământ este viol și că, de asemenea, consimțământul poate fi retras în orice moment.
E marți, 3 septembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:56 Prezidențiale 2024: se încălzește Mircea Geoană
03:20 Comisar european, portofoliu incert
05:31 Cazul „2 Mai”: un avocat acuză victimele
06:23 Antrenor reținut pentru agresiune sexuală
07:02 Proces-șoc pentru viol în Franța
08:43 Atac violent asupra Ucrainei
09:41 Date personale la vânzare pe Telegram
10:26 Câte pensii îngheață?
11:58 Florinel Coman, condamnat cu suspendare