Undă verde pentru un proiect imobiliar controversat. Planul care prevede ridicarea unor blocuri de 35 de etaje pe strada Progresului din București a fost aprobat azi de Consiliul Local al Sectorului 5.
17 consilieri au votat pentru elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu. Este practic primul pas important: odată trecut, dezvoltatorul poate primi autorizaţia de construire, iar șantierul poate începe.
Primii care se opun proiectului sunt oamenii din zonă: se tem că zona va fi sufocată și că blocurile înalte vor lua toată lumina celorlalte clădiri din zonă. Inclusiv primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a cerut blocarea proiectului în Consiliul de la Sectorul 5. Edilul afirmă că proiectul este ilegal.
Votul s-a dat într-o ședință cu scandal.
Primarul din Roșiori, filmat cum bruschează un tânăr
Imagini scandaloase cu primarul orașului Roșiorii de Vede, filmat cum injură și bruschează un tânăr. Clipul cu edilul Valerică Cârciumaru ajunse și în posesia Recorder au fost filmate într-o farmacie. Acolo primarul e surprins cu îi cere unui tânăr să iasă din încăpere, iar acesta din urmă se opune.
Pe înregistrare este vizibil momentul în care Valerică Cârciumaru își pierde cumpătul și se repede la respectivul tânăr.
Contactat de Recorder, primarul PSD aflat la al treilea mandat a confirmat incidentul, dar se apără și spune că „a făcut ce trebuia”.
00:00 Intro
00:46 Vot pentru un proiect imobiliar controversat
05:31 Edilul din Roșiori, filmat cum bruschează un tânăr
09:16 Scandalul abuzurilor de la SNSPA ia amploare
10:39 Liderul Hamas a fost ucis în Iran
12:13 Probleme tot mai mari pentru Iulian Dumitrescu
13:23 Ce au discutat Ciolacu și Geoană?
15:16 Acuzații de spionaj la Chișinău