00:52 Eugen Tomac, premier desemnat

08:41 Adio arme, varianta SAFE

10:48 Digi, recomandat de SRI

13:10 Achitări pe bandă: explicațiile

14:05 Sute de milioane pe Apa Sâmbetei

14:38 Albania: răscoală anti-Trump

„O persoană independentă, dar cu experiență politică”, pentru că „e nevoie de consens”.

Iată cum și-a justificat Nicușor Dan alegerea pentru funcția de prim-ministru, după o lună de negocieri provocate de demiterea, prin moțiune de cenzură, a cabinetului Bolojan.

Eugen Tomac, propunerea formulată de șeful statului, chiar nu este, însă, un independent: eurodeputat și consilier onorific la Cotroceni, el este liderul unui partiduleț votat (chiar și în alianță) de doar circa 200.000 de persoane la alegerile din 2024.

Tomac este, de asemenea, unul dintre copiii politici ai lui Traian Băsescu.

El ar urma să conducă un cabinet de așa-ziși tehnocrați.

În opinia președintelui, tensiunile din defuncta coaliție ar impune soluția unui prim-ministru în stare să armonizeze partidele așa-zis „pro-europene” și să preîntâmpine eventuala cooptare a celor radicale în Guvern.

Nicușor Dan a menționat, o singură dată, PNRR – mult-întârziatul plan european de reconstrucție post-COVID, din care România încearcă să mai salveze câteva miliarde de euro până la data-limită, 31 august.

Posibili miniștri

Printre cei care s-ar putea să facă parte din echipa lui Eugen Tomac se află omul de afaceri Radu Burnete.

El ar fi luat în considerare pentru postul de vicepremier, potrivit surselor Știrilor Zilei.

Burnete este în prezent consilier prezidențial – el se ocupă de politicile economice și sociale.

Diplomatul Luca Niculescu ar putea fi propus la Ministerul de Externe. De altfel, el este în prezent consilier de stat în instituție.

Profesorul universitar Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație și cercetare, este luat în calcul pentru portofoliul educației.

Adrian Papahagi, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, ar putea fi nominalizat la Ministerul Culturii.

El spunea în 2014 că Eugen Tomac ar fi „cel mai tânăr, cinstit și patriot șef de partid din România”.

La cheremul PSD

Orice Guvern își poate intra în atribuții doar dacă obține cel puțin 233 de voturi în Parlament.

Reticențele PNL și cele ale USR-ului sunt deja cunoscute: cele două formațiuni au stabilit în forurile de conducere că nu vor susține un cabinet din care face parte PSD sau care poate fi considerat o interfață a partidului condus de Sorin Grindeanu.

Iar liderul celui de-al doilea partid parlamentar, George Simion, a publicat un anunț scurt pe Facebook chiar înainte ca Nicușor Dan să fi făcut publică nominalizarea: „AUR nu va susține așa ceva”.

Cât despre PSD, foarte influenta Olguța Vasilescu dădea de înțeles încă de ieri că Eugen Tomac ar fi o variantă acceptabilă pentru formațiunea sa.

„În principiu, Eugen Tomac este o persoană cu bun simţ”, a spus ea.

În urma anunțului de la Cotroceni, Sorin Grindeanu însuși a scris și el că PSD este dispus să negocieze cu Eugen Tomac coagularea unei eventuale majorități parlamentare.

Un eventual cabinet Tomac ar fi, de altfel, complet dependent de PSD, crede jurnalistul Recorder Sebastian Zachmann.

Potrivit lui, echipa de la Palatul Victoria s-ar afla în fiecare moment în pericol să fie demisă fără menajamente.

Cele mai recente