01:03 Trump cuceritorul. Ce urmează după Venezuela
09:13 Scut de AUR pentru pensiile speciale
11:00 Cine a schimbat legile justiției
13:15 Avem taxe noi. Cum le plătim?
14:08 Avarie în București
14:47 Brigitte Macron, victorie în instanță
Pus oficial sub acuzare în Statele Unite pentru „narcoterorism”, Nicolás Maduro declamă: „Încă sunt președintele Venezuelei”.
Admonestat de un cetățean care i-a spus că va plăti pentru faptele sale, Maduro s-a declarat un „președinte răpit” și un „prizonier de război”.
Încătușați și sub escortă armată, Nicolás Maduro și soția acestuia, Cilia Flores, au fost duși astăzi dintr-o închisoare din Brooklyn într-un tribunal federal din sudul statului New York.
Președintele Venezuelei și consoarta acestuia sunt acuzați oficial de administrația americană de trafic de droguri și posesie de armament, cu presupusa intenție de a-l folosi pentru a submina interesele Washingtonului.
Maduro ar fi organizat, cu alte cuvinte, o „campanie narcoteroristă” la adresa Statelor Unite.
Venezuela nu se numără, însă, printre cele mai importante surse ale traficului cu stupefiante. Dimpotrivă, chiar: cea mai mare parte a cocainei de pe piața nord-americană ajunge acolo prin Mexic și Columbia.
Venezuela, de asemenea, nu produce fentanil, un opioid sintetic de zeci de ori mai puternic decît morfina, clasificat de administrația Trump drept „o armă de distrugere în masă”.
Operațiunea de sâmbătă
Nicolás Maduro și Cilia Flores au fost capturați în capitala Caracas și scoși din Venezuela în cursul unei operațiuni militare speciale organizate sâmbătă.
Ea a durat circa două ore și jumătate și a exemplificat, fără vreo urmă de dubiu, noua strategie de securitate națională a administrației Trump.
Într-o conferință de presă de după operațiune, Donald Trump a spus că Statele Unite vor prelua „conducerea” Venezuelei pentru o perioadă neprecizată și că vor anula naționalizarea industriei petroliere, definitivată de defunctul președinte Hugo Chavez.
Republica latino-americană e una dintre cele mai bogate în resurse naturale din regiune: nu numai petrol din abundență, dar și cărbune, minereu de fier, bauxită și aur.
Fostul președinte Hugo Chavez a direcționat milliarde de dolari din exporturile țării către programe sociale.
Succesorul său, Nicolas Maduro, s-a văzut însă confruntat cu prețurile în scădere ale petrolului și cu crize politice și economice care au adus țara în pragul dezintegrării.
Viața venezuelenilor e dominată de inflația galopantă, de lipsa produselor de strictă necesitate, de șomaj și criminalitate.
Nu mai puțin de șapte milioane de venezueleni au fugit până acum în statele vecine.
La alegerile din 2024, puterea de la Caracas a blocat candidatura Maríei Corina Machado – lidera opoziției venezuelene avea, ulterior, să câștige Nobelul pentru Pace.
Ea l-a susținut pe candidatul comun al opoziției, Edmundo González. Regimul condus de Nicolás Maduro și-a revendicat însă victoria și a reprimat cu brutalitate protestele care au urmat scrutinului.
Statele Unite și Uniunea Europeană nu au recunoscut rezultatul alegerilor.
González trăiește acum în exil în Spania, dar María Machado a rămas în Venezuela.
Donald Trump nu e de părere că ea ar putea să preia conducerea țării, pentru că nu ar avea parte nici de „susținerea” și nici de „respectul” populației.
Laureata Nobelului a contribuit în mod decisiv la formarea unei alianțe care a reunit toate forțele pro-democratice din țară, dincolo de diviziunile ideologice.
Cine urmează?
În conferința de presă din weekend, dar și în zilele următoare, administrația Trump a lansat mai multe avertismente fără echivoc liderilor din Cuba și din Columbia – președintele acesteia din urmă, de exemplu, a fost sfătuit „să-și păzească fundul”.
Iar Donald Trump nu și-a ascuns intenția de a revitaliza așa-numita „doctrină Monroe”: cu alte cuvinte, diplomație din secolul al XIX-lea.
James Monroe, al cincilea președinte al Statelor Unite, s-a aflat la conducere între 1817 și 1825. El considera că America Latină ar fi o zonă de influență exclusivă a țării sale.
În conferința de presă de sâmbătă, generalul Dan Caine, șeful statului major interarme al Statelor Unite, a explicat cum înțelege actuala administrație americană să aplice această doctrină: „Atunci când primim ordinul, putem lovi orice dușman cu o forță copleșitoare, oricând și în orice moment am alege s-o facem, oriunde în lume”.
Doar în cazul în care cineva își închipuia c-ar fi uitat, Donald Trump a repetat că își dorește ca Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei, să treacă sub control american.
Cu foarte puțin timp înainte, prim-ministra Mette Frederiksen ceruse explicit Statelor Unite să înceteze să mai amenințe că vor anexa insula, și ea foarte bogată în resurse minerale.
La bordul aeronavei prezidențiale, Trump le-a spus reporterilor că Statele Unite ar avea nevoie de Groenlanda „din rațiuni de securitate națională”.
„Mâine, poate, în Europa”
În cursul unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate ONU, secretarul general Antonio Guterres a pus la îndoială legalitatea operațiunii militare de sâmbătă.
China și Iranul – aliați ai Venezuelei – au cerut anterior ca Maduro și soția acestuia să fie eliberați.
Potrivit Beijingului, acțiunile Statelor Unite reprezintă „o încălcare clară a dreptului internațional și a normelor de bază ale relațiilor internaționale”.
Cinci state din America Centrală și de Sud s-au pronunțat împotriva oricărei forme de control american asupra Venezuelei: Brazilia, Chile, Columbia, Mexicul și Uruguayul.
Cu excepția Ungariei, Uniunea Europeană cere cu jumătate de gură ca dreptul internațional să fie respectat și face apel la reținere.
Iar în București, în fine, câteva declarații guvernamentale de complezență și o tăcere apăsată (cel puțin până acum) la Cotroceni. â
În lipsa vreunei intervenții din partea lui Nicușor Dan, fostul candidat la Președinție Călin Georgescu visează cu ochii deschiși: „Azi în Venezuela, mâine, poate, în Europa”.
La Moscova, fostul președinte al Rusiei Dmitri Medvedev a invocat – după cele întâmplate în Venezuela – posibile operațiuni de răpire care să-i vizeze pe alți lideri ai lumii.
I-a numit, de exemplu, pe cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și pe Volodimir Zelenski.
Regimul Putin susține de o bună bucată de vreme că acesta nu ar fi președintele legitim al Ucrainei, pentru că în țara vecină nu s-au organizat noi alegeri.
Alegerile nu s-au putut organiza tocmai din cauza războiului pornit de Putin în urmă cu aproape patru ani.
