PNL și instituțiile statului continuă să-și închipuie că o investigație de presă văzută până acum de aproape un milion și jumătate de oameni chiar poate fi ignorată fără riscuri: partidul lui Nicolae Ciucă și Regia Patrimoniului de Stat se feresc și acum să ia poziții publice față de ancheta Cartelul din Carpați.
Publicată săptămâna trecută de Recorder, ea surprinde mai multe dintre afacerile unui grup coagulat în jurul primarului PNL din Sinaia, Vlad Oprea.
Unul dintre lucrurile vădit ilegale prezentate în investigație e folosirea castelului Foișor din Sinaia de către Vlad Oprea pentru o petrecere privată, cu pază SPP. Castelul Foișor e o clădire de protocol destinată prin lege doar înalților demnitari, care o pot folosi doar în în interes de serviciu.
Primarul Oprea a afirmat că n-a comis nici o ilegalitate. La aproape o jumătate de an de când am cerut oficial RAPPS să ne transmită temeiul legal în baza căruia Oprea a organizat o petrecere, n-am primit vreun răspuns.
Pe parcursul mai multor apariții publice recente, Vlad Oprea a insinuat – fără să prezinte vreo dovadă – că ancheta Cartelul din Carpați ar fi fost comandată de adversari politici. Autorii investigației și editorii coordonatori ai Recorder i-au dat replica în cursul unei discuții pe care o veți putea urmări în curând pe canalul de YouTube Recorder Talks.
Sfânta Treime Electorală
Un preot din Argeș candidează la alegerile locale pentru a treia oară la rând.
De această dată, din partea PNL, după ce a trecut din 2016 încoace pe la PSD și Pro România.
Marcel Popa încearcă să devină primarul comunei Mihăești.
Cum poate să facă asta, deși regulamentele Bisericii Ortodoxe le interzic explicit clericilor să fie aleși pe listele partidelor politice? Și ce consecințe are gestul său?
Alexandra Șerban a căutat răspunsurile.
Atacator sub acuzare
Poliţia slovacă l-a acuzat de tentativă de omor cu premeditare pe suspectul din dosarul atacului armat asupra premierului Robert Fico. Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, riscă o pedeapsă minimă de 25 de ani de pușcărie, dar ar putea să fie condamnat chiar și la închisoare pe viață.
El a fost arestat ieri, la scurt timp după ce premierul Slovaciei a fost împușcat în orașul Handlova, unde condusese o ședință de Guvern.
După reuniune, Fico a salutat mai mulți cetățeni care se aflau în fața Casei de Cultură din oraș. A fost împușcat de cinci ori.
Juraj Cintula ar fi avut în trecut legături cu grupări radicale. El a recunoscut motivaţia politică a atacului său: a afirmat că nu este de acord cu politicile lui Fico. Agresorul are permis de armă.
Cabinetul de la Bratislava a anunțat că starea lui Robert Fico e în continuare gravă.
Totuşi, ministrul apărării a dezmințit relatările potrivit cărora el va fi supus unei noi intervenţii chirurgicale. Ieri, Robert Fico a fost operat timp de cinci ore: un glonţ i-a străpuns stomacul.
Portret de candidat
La Știrile Zilei continuăm să vi-i prezentăm pe cei mai importanți dintre politicienii care ne cer votul la locale și la europarlamentare.
Cu ce s-au remarcat până acum?
Și în ce fel ar putea să ne reprezinte în viitor?
Astăzi, Raul Bambu reface traseul Dianei Șoșoacă.
E joi, 16 mai. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:52 Cine poate chefui în palate de protocol?
04:28 Argeș: preot-candidat, a treia oară la rând
06:49 Cum „duduie” economia la Palatul Victoria
08:16 Slovacia: atacatorul premierului, pus sub acuzare
10:59 Protestul de la muzee: noi promisiuni
11:43 Protecția mediului și salariile bugetarilor
12:21 Temu, reclamată la Comisia Europeană
13:30 Portret de candidat: Diana Șoșoacă