00:00 Intro

00:53 Piedone, de la controale la control judiciar

05:24 Ziua și măsurile

07:11 Chirie zero timp de 18 ani

09:04 Plahotniuc, reținut în Grecia

10:10 Propaganda rusă, mai intensă recent

11:24 Manifestare legionară în București

12:23 Nostalgia comunistă în creștere

13:32 Primul pachet fiscal, liber la promulgare

Protecția Consumatorului, dar și a prietenilor. Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, a fost plasat sub control judiciar și nu va mai avea voie să-și exercite funcția de șef al Protecției Consumatorilor în următoarea perioadă.

De dimineață, șeful ANPC a fost ridicat de mascați în această dimineață. Era cazat pe litoral, iar de-acolo a fost dus, acasă, în Ilfov pentru a asista la percheziții. Ulterior, a ajuns la audieri în fața procurorilor DNA unde a stat mai bine de două ore. După o scurtă pauză, a revenit în fața procurorilor care i-au adus la cunoștință calitatea de inculpat.

Piedone este suspectat că și-ar fi avertizat un prieten, patronul unui hotel de pe Valea Prahovei, că ANPC ar urma să-l controleze.

Este vorba despre Dan Radu Rușanu, fost șef al Autorității de Supraveghere Financiară și proprietarul Hotelului Internațional din Sinaia. Piedone respinge însă acuzațiile. Controlul la hotelul deținut de Rușanu a avut loc pe 7 martie. A doua zi, Piedone a distribuit pe TikTok un clip în care lăuda condițiile de cazare.

G4Media a consultat stenogramele din dosar și dezvăluie sfaturile pe care Piedone i le-a dat unui angajat al hotelului, de pe telefonul șoferului său, cu 40 de minute înainte de control. Conform documentelor, șeful ANPC i-ar fi spus acestuia:

„Pune-i p-ăia să-și ia halate, să aibă bonete în cap. Să-și facă așa un aranjament frumos prin frigider. Țiplă, cu cearceafuri noi. Să stea cineva jos ca să mă ia să mă ducă în ce bucătărie consideră ei”.

Tot astăzi, Horia Constantinescu, fostul șef al ANPC, a criticat controalele făcute de Piedone pe care le numește „o mascaradă” și susține că restaurantele închise de Piedone seara se deschideau dimineața, iar amenzile plătite de cei prinși cu nereguli ar fi fost, de fapt, modice.

În plus, Constantinescu a publicat și o înregistrare despre care susține că-l surprinde chiar pe Cristian Popescu Piedone în timp ce negociază posture cheie cu șeful Corpului de Control din ANPC.

Vă reamintesc, Horia Constantinescu a fost mutat luna trecută, la dispoziția directă a lui Piedone, de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța la Ialomița.

Cristian Popescu Piedone a fot numit șef la ANPC în februarie. A fost ales primar de trei ori în două sectoare ale Capitalei și a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul Colectiv. Piedone a stat după gratii un an și o lună. În cele din urmă a fost achitat definitiv de Înalta Curte.

Manifestare legionară în Capitală

Manifestare legionară în Capitală. Zeci de oameni s-au adunat la mormântul preotului Ilie Lăcătușu din cimitirul Giulești. Participanții au adus cu ei steaguri inscripționate cu simboluri ale mișcării din interbelic, implicată în numeroase assassinate politice.  

La comemorare au luat parte și membri ai Frăției Ortodoxe, o asociație care promovează ideologia legionară, asta desi legea interzice acest lucru.

Ilie Lăcătușu a fost un preot legionar, canonizat însă anul trecut de Biserica Ortodoxă Română.

Potrivit Institutului Ellie Wiesel, Ilie Lăcătușu a fost lider de cuib și ulterior de sector legionar. A întocmit liste cu adversari ai Mișcării Legionare, iar între 1942 și 1943 a fost misionar în Transnistria, regiune unde au fost exterminați zeci de mii de evrei în în timpul Holocaustului.

Recent, Parlamentul a decis înăsprirea pedepselor pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie. Președintele Nicuşor Dan a contestat-o la Curtea Constituţională, care însă a respins plângerea.

Nostalgia comunistă în creștere

Mai mult de jumătate dintre români consideră perioada comunistă din România „un lucru bun” și îl văd pe Nicolae Ceaușescu drept un lider bun. Sunt două dintre concluziile unui studiu publicat azi de INSCOP, la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Procentul în creștere este o consecință directă a dezinformărilor și manipulărilor din ultimii zece ani, spune Remus Ștefureac, directorul casei de sondare.

Cu toate acestea, în proporție de peste 80%, oamenii recunosc că totuși în acea perioadă era mai puțin liberate.

În ceea ce privește tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 ani, 45% consideră că perioada comunistă a fost mai degrabă un lucru bun, iar mai mult de jumătate dintre aceștia susțin că Ceaușescu a fost un lider bun.

Cei mai mulți români cred că România stătea mai bine în comunism la capitole precum educația, sănătatea și siguranță publică.

Datele studiului au fost adunate între 25 iunie și 3 iulie, pe un eșantion de 1.500 de respondenți și cu o marjă de eroare de aproximativ 2.5%.

Comunismul a fost condamnat oficial în România încă din 2006 ca regim „ilegitim și criminal”.

Cele mai recente

Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează în mijlocul ei un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.