Tragica poveste a lui Cornel Suciu, prima victimă din scenariul „Zero paturi la ATI“

Colapsul sistemului medical nu va avea o dată precisă și nu va fi anunțat la televizor. Nu vom vedea imagini dramatice cu medici mergând transfigurați printre paturi și arătând cu degetul cine trăiește și cine moare. Colapsul înseamnă, de fapt, pacienți ținuți pe listele de așteptare, autorități spunând că se caută soluții, familii rămase într-un amestec de confuzie și neputință.

Cornel Suciu, un bărbat de 65 de ani din Mediaș, a murit așteptând eliberarea unui pat ATI care i-ar fi dat șanse de supraviețuire. Am recompus povestea acestui caz de la care începe o nouă etapă a pandemiei: cea în care numărul pacienților critici devine mai mare decât cel al locurilor de terapie intensivă.


Pentru Cornel Suciu, colapsul a venit într-o zi de vineri. Cu o săptămână în urmă începuse să aibă simptome de COVID-19 și peste weekend s-a simțit tot mai rău. Fiul său povestește că joi, pe 15 octombrie, s-a prezentat la medicul de familie, unde i s-a prescris un tratament pentru răceală. Medicul i-a spus să stea liniștit acasă, dar i-a recomandat să-și facă și testul, mai ales că bărbatul avea comorbidități și era în grupa de risc, suferind de diabet și hipertensiune.

Luni, pe 19 octombrie, Cornel Suciu și-a făcut testul COVID la o clinică privată, dar starea lui a continuat să se agraveze și n-a mai avut timp să aștepte rezultatul. În noaptea de marți spre miercuri, a început să tușească tot mai rău și să rămână fără aer, așa că soția a chemat ambulanța. A fost internat într-un salon al Spitalului Municipal din Mediaș, i s-au recoltat probe pentru un test COVID 19 și a doua zi, miercuri, a fost confirmat pozitiv. Avea saturația în sânge 70%. Cum spitalul din Mediaș nu are o secție funcțională de terapie intensivă pentru bonavii COVID, tot ce s-a putut face pentru el în acel moment a fost să i se administreze oxigen printr-o mască non-invazivă.

Florin Suciu, fiul său, susține că medicii i-au transmis încă de miercuri că au făcut cerere pentru a găsi un loc disponibil într-un spital cu secție ATI dedicată bolnavilor COVID. „Au văzut că saturația de oxigen în sânge e de 70% și au zis că încă nu-i o problemă mare – astea au fost cuvintele lor – dar că n-ar vrea să scadă mai jos, fiindcă n-au cu ce-l întuba acolo. Doctorii ne-au spus că au făcut cerere pentru transfer și că ne vor suna când vor găsi un loc liber undeva“.

Pacient pierdut din cauza unui lift nefuncțional

În timp ce în spitalele din țară se căuta un loc la ATI pentru Cornel Suciu, Spitalul din Mediaș, în care se afla internat, avea o secție ATI pregătită pentru cazuri COVID, dar aceasta stătea încuiată.

Gheorghe Nicorici, managerul spitalului din Mediaș, a declarat în urmă cu două zile pentru Agerpres că secția este complet amenajată și că se lucrează intens la ultimul detaliu, fără de care unitatea nu a putut fi deschisă: liftul. „Se lucrează şi acum, sâmbătă, duminică, constructorul a promis că luni dimineaţa liftul va fi funcţional, urmând ca după aceea, de marţi să poată fi cazaţi pacienţi acolo”.

Amenajarea secției și cumpărarea aparatelor necesare s-a făcut, în parte, în urma unei donații de 1,5 milioane de lei a Romgaz, companie la care Cornel Suciu a fost angajat până în vara acestui an, când a ieșit la pensie.

Spitalul Municipal Mediaș

„Joi dimineața l-am sunat pe tata, am vorbit cu el vreun minut, două, și părea mai bine. Mi-a zis «Copile, îs bine, dar nu chiar bine». A zis că nu poate să țină masca de oxigen tot timpul pe față, că bagă jet de aer puternic“, povestește fiul Florin Suciu.

Peste noapte, starea lui Cornel Suciu s-a înrăutățit și a fost tot mai clar că singura lui șansă de supraviețuire este să fie dus într-o secție ATI și intubat. Medicii de la spitalul din Mediaș încă așteptau ca Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI), instituția care centralizează locurile libere din toate spitalele, să găsească un pat disponibil și să dea undă verde pentru transfer. Toate spitalele din zona Ardealului aveau, însă, paturile pline, inclusiv Spitalul Județean din Sibiu, care se află la doar 55 de kilometri distanță.

Raed Arafat: „Pacientul a fost îngrijit“

Vineri dimineață, la ora 6.00, una din fiicele lui Cornel Suciu a fost sunată pentru a fi anunțată că s-a găsit un loc liber la Spitalul din Pașcani. „Tocmai în Moldova?“, s-a mirat femeia. „După aceea am mai primit un telefon în care ne-au întrebat dacă suntem dispuși să suportăm costul transportului cu elicopterul. Am zis că suntem de acord și a rămas că fac actele de transfer și ne anunță“, povestește Florin Suciu.

Acesta susține că familia a așteptat până la ora 12 și, văzând că nu mai primesc niciun semn, au sunat ei la spitalul din Mediaș să întrebe ce se mai întâmplă cu transferul. Li s-a transmis că nu se mai poate face pentru că n-au mai aprobat cei de la Pașcani. „După aceea l-am sunat pe tata“, spune fiul bolnavului. „Deja nu mai avea aer. Spunea doar «nu mai pot, nu mai pot…» și a închis telefonul“.

Medicii și managerul Spitalului Municipal Mediaș au refuzat să răspundă întrebărilor Recorder pentru a explica cum a evoluat situația lui Cornel Suciu și de ce n-a putut fi transferat într-un spital cu secție ATI.

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful CNCCI, ne-a declarat că pacientul de la Mediaș a primit îngrijirea medicală corespunzătoare în așteptarea unui transfer: „A primit îngrijire medicală, am vorbit cu medicul ATI de acolo, care a spus că a fost la el, a avut ventilare non-invazivă și s-a căutat un loc în sistem. Procedura este că noi, Centrul, căutăm locuri în apropiere și dacă nu găsim se caută în altă parte. La Sibiu nu erau locuri, iar vineri dimineața s-a găsit un loc la Pașcani. Nu știu de ce nu a mai ajuns acolo“.

Singurul pat liber s-a ocupat imediat

Daniel Bechir, managerul spitalului din Pașcani, ne-a explicat că nici în unitatea lui situația bolnavilor de COVID care au nevoie de terapie intensivă nu este una ușoară. „Noi avem şase paturi de ATI alocate acestor pacienţi pozitivi critici. Cinci paturi erau deja ocupate şi mai aveam un pacient, tot în izolare, care era în aşteptarea rezultatului, dar cu probabilitate mare să fie pozitiv. Până când a venit rezultatul testului, noi am fost obligați să declarăm că patul este liber momentan. Vineri dimineață a venit rezultatul și l-am transferat pe el, pentru că era într-o stare care impunea acest lucru. Dacă am fi primit un alt pacient, la rândul nostru trebuia să-i găsim pacientului nostru alt loc“.

În timp ce statul căuta locuri libere în sistem, copiii lui Cornel Suciu încercau la rândul lor să găsească pe cont propriu un pat de terapie intensivă care să le țină tatăl în viață: „Am sunat peste tot și nu era loc nicăieri. Nici la Mureș, nici la Oradea, nicăieri. La Argeș, la Craiova, la Alba, ne ziceau toți că e plin și nu au nimic“.

Vineri după amiază, familia a reușit să găsească un loc care tocmai se eliberase la Spitalul Județean din Sibiu. „Ne-au zis că urmează să-l anunțe în sistem și se poate face transferul acolo“. La scurt timp după această veste, au fost sunați de la Spitalul din Mediaș, de unde li s-a spus că transferul a devenit inutil.

În timp ce aștepta un loc la terapie intensivă, Cornel Suciu a încetat din viață.

Am simțit că sistemul e blocat. Dar mai mult ne-am simțit frustraţi că cei de la Mediaș nu au folosit aparatura nou-nouță de la spital. Nu vreau să dau vina pe nimeni… Dar, cumva, aș fi vrut să fiu și eu împăcat cu gândul că s-a făcut tot ce se putea. Că, dacă trebuia intubat, să fie intubat. Dar așa, nu pot fi împăcat.

Florin Suciu, fiul pacientului decedat

„Tata tocmai ieșise la pensie de două luni și cu toții speram că o să se bucure și el de puțină liniște de acum înainte“, spune Teodora, una dintre cele două fiice ale lui Cornel Suciu. Bărbatul muncise în ultimii 25 de ani la Romgaz, ca mecanic și șofer. Era un om activ și toți vecinii îl chemau să le repare câte ceva prin casă. În weekenduri nu putea sta în curtea lui, își lua soția, copiii și mai târziu nepoții și mergeau la pescuit, la munte sau pe la mănăstiri. „Nu o spun pentru că a fost tatăl meu, dar era bunicul perfect, genul care se băga pe sub masă ca să-și distreze cei șase nepoți. Îi ducea peste tot, în excursii, la patinoar, la pizzerie“.

Cornel Suciu cumpărase, cu ceva timp în urmă, bilete de avion pentru a merge la una din fiicele lui, în Spania. S-a răzgândit la începutul toamnei când a văzut că virusul revine mai puternic decât la început. La fel ca pentru cei mai mulți dintre noi, părea că pandemia e doar o poveste trecătoare, care i-a amânat puțin planurile de vacanță. Până când s-a trezit transformat într-o cifră pe listele de așteptare, mutată apoi în bilanțul sumbru al românilor răpuși de virusul SARS-CoV-2.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să