VIDEO. La capătul puterilor. Reportaj dintr-un spital COVID 19

După patru luni de pandemie, cadrele medicale din spitalele care îngrijesc pacienți cu coronavirus au ajuns la extenuare. Numărul bolnavilor crește de la o săptămână la alta, iar valul negaționiștilor se umflă în fiecare zi. Aceste două spirale împletite dau virusului puteri noi și pun presiune pe firavul sistem medical românesc. Pandemia ne-a găsit cu un mare deficit de personal în spitale, iar acum suntem pe cale să vedem rezultatele tragice ale acestui fenomen.

Am petrecut o zi cu medicii, asistentele și infirmierele de la pavilionul COVID 19 al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“, din București. Cele 50 de locuri din saloane sunt ocupate la capacitate maximă, iar la Terapie Intensivă un pat rămâne liber numai câteva ore, după un transfer pe secție sau un deces. Cadrele medicale se rotesc la fiecare 4-6 ore, timpul maxim pe care îl poate îndura un om în costumul de protecție, în spații fără aer condiționat. Însă majoritatea intră în zona roșie de două ori pe parcursul unei zile. În pauze, vorbesc despre concediile pe care și le-ar fi luat, sună acasă, apoi completează formulare, pentru că lupta cu virusul e și birocratică.

Cei mai mulți sunt obosiți de discuțiile despre coronavirus și despre conspiraționiștii care contestă gravitatea virusului. Nu mai au puterea să mai și argumenteze, după sute de ore petrecute în preajma unor oameni pe care virusul i-a adus la granița dintre viață și moarte. Cu ochii amprentați de măști și ochelari, privesc spectacolul negării cu liniștea inertă a omului ajuns la capătul puterilor.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să