x

În noaptea de Înviere am vrut să vedem ceremonialul de Paște așa cum este el transmis nu de televiziunea Bisericii Ortodoxe sau de televiziunea națională, ci de oameni. De cei care fac live-uri pe Facebook. Am vrut să le auzim comentariile, să-i urmărim cum se pregătesc să meargă la slujbă, cum se întorc cu lumina spre case, la ce se gândesc în această noapte sfântă. Și am văzut, într-adevăr, sute de live-uri, transmisiuni publice. Sute de oameni care au vrut să arate lumii întregi un moment din viața lor.

N-am pornit cu intenția asta, dar a rezultat un eseu video despre latura aceea a poporului român pe care nu ne place s-o vedem, mai ales la marile sărbători. Falsa evlavie, miștoul, cumetria, vorbirea de rău, umflarea în pene. Nu e aici întreaga Românie, dar e o bună parte din ea. Sunt părinții care-și uită copiii dezbrăcați în fața camerei de filmat, sunt naivele care nu de puține ori devin ținte pentru proxeneți, sunt cei singuri care caută alinare în cel mai nepotrivit loc din lume: infinitatea internetului. Mai sunt tinerii veniți de la muncă, din Franța-Italia-Spania, fără școală și fără orizont, dar cu micile averi expuse la vedere: mașina, telefonul, geaca, lănțicul de aur. Iar atunci când apasă butonul „Go live“, toți aceștia nu ne arată numai chipurile lor filmate strâmb, ne pun în față și drama lor și-a noastră. România live arată rău, și ar fi frumos să spunem că putem schimba ceva împreună. Dar, adevărul e că după noaptea de Înviere am rămas cu un sentiment de neputință și cu multe versuri de manele în cap.

Veniți de luați întuneric!

PS: Spre dimineață, pe la 4.00, am ajuns în mijlocul unei transmisiuni live făcute dintr-un bar din Caracal. Am apăsat play cu prejudecata în minte și în deget. Un local gol, un tânăr la o masă, o chitară. Un lung și agresiv preambul de note. Dintr-o dată, cutia de rezonanță se liniștește și tânărul începe să cânte din voce: „Un fel de-a mai lungi/ Cea mai frumoasă zi/ Ar fi dacă m-ai putea minți“. Era încă noapte, noaptea Învierii și cântecul părea că vine dintr-un film prea frumos ca să fie verosimil. Secvența e în clipul de mai sus și e singura lumină pe care am găsit-o, am luat-o și-am pus-o bine.

NOTĂ. Legislația românească a stabilit în urmă cu patru ani că postările de pe rețelele de socializare distribuite fără restricții de confidențialitate intră în categoria informațiilor cu caracter public.

Comentarii