VIDEO. O zi din viaţa unui şef de tren

  • „Dacă eşti corect, nu vei mai intra în biroul ăsta până la pensionare“, i-a spus lui Paul Birin patronul companiei feroviare Softrans. Era prima lui zi de muncă în calitate de şef de tren. De atunci, Paul n-a mai intrat niciodată în biroul şefului său.

Când şi-a ales meseria asta, Paul Birin şi-a propus să schimbe imaginea tradiţională a naşului de tren: cu costumul bleumarin ponosit, şapca aşezată neglijent şi buzunarele ticsite cu mărunţiş. Să fie el exemplul pozitiv şi pentru colegi, şi pentru călători: „Am o deviză – toată lumea trebuie să plătească bilet“, spune Paul Birin. E mândria lui că n-a luat niciodată bani de la călători fără să le taie chitanţă. De fapt, când povesteşte despre cum decurge ziua lui la serviciu pare că citeşte din fişa postului de şef de tren; atât de mult îşi respectă meseria. Chiar dacă nu e deloc cea mai comodă meserie.

În zilele de lucru, Paul Birin se trezeşte în mijlocul nopţii, la 3.15. Nu mai târziu de ora 4.30, trebuie să iasă cu trenul din depoul aflat la câţiva kilometri de Craiova, pentru a ajunge în gară fără întârzieri. La 5.45, trenul pleacă spre Braşov şi se mai întoarce înapoi în Craiova abia după ora 21.00. Sunt 18 ore în care Paul Birin trebuie să fie în permanenţă atent la tot ce se întâmplă tren, de la locul 1 la locul 182: vagoanele să rămână curate, dezinfectantul să nu lipsească, călătorii să aibă bilet, să poarte mască, să înţeleagă de ce uneori trenul întârzie şi să ajungă cu toţii bine la destinaţie.

Pentru Paul Birin, o zi bună este aceea în care călătorii n-au nicio întâmplare de povestit din tren. Când nu există incidente şi când totul decurge normal. Trenul nu e locul potrivit pentru surprize. Şi e responsabilitatea şefului de tren să se asigure că, în timpul serviciului său pe ruta Craiova-Bucureşti-Braşov şi retur, nu apare nimic neprevăzut. L-am însoţit pe Paul Birin într-o zi de lucru fără surprize.

În ultimele luni, am început să înțelegem mai bine importanța meseriilor pe care înainte le treceam cu vederea și valoarea muncii din spatele lor. Continuăm seria de reportaje despre aceste meserii care merg înainte chiar și atunci când lumea se oprește în loc.

Acest material a fost realizat cu sprijinul OLX – Locuri de muncă

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să