VIDEO. Umbra lui Mihai, la Călărași

Pe 9 mai 2011 a fost dezvelit bustul Regelui Mihai, pe malul Dunării, la Călărași. La eveniment, Regele a fost „flancat” de mai mulți politicieni cu probleme penale, invitați de primar să ia parte la ceremonie. Transpusă la nivel național, situația produsă în 2011, la Călărași, este o frescă fidelă despre relația complicată dintre Regele Mihai, clasa politică postdecembristă și poporul la care s-a întors după 42 de ani de exil.

9 mai 2011 a fost o zi ploioasă la Călărași. Fotografiile vremii consemnează: de sub o umbrelă mov uriașă, cu „Pepsi” scris pe ea, Regele Mihai și Principesa Margareta ascultă, demni, discursul lui Nicolae Dragu, primarul de atunci al orașului dunărean, rostit cu ocazia dezvelirii bustului monumental al Majestății Sale. De alături, în poze, zâmbește patronul OTV, Dan Diaconescu.

Este o imagine care înglobează o bună parte a României din acel an. Regele împlinea, în 2011, 90 de ani. Iar românii erau lipiți de televizoare, la OTV (post care urma să fie închis doi ani mai târziu). Două simboluri naționale, la poluri opuse, sub o singură umbrelă, într-un oraș sărăcit. Este, de asemenea, și o imagine dezolantă a lumii răsturnate, în care Regele a încercat, cu blîndețe și eleganță, să se integreze după 1989.

În 2011, de Ziua Regalității, Regele Mihai a ascultat, la Călărași, discursul primarului Nicolae Dragu, alături de patronul OTV, Dan Diaconescu. FOTO: Răzvan Vălcăneanțu/EVZ

Mentorul statuilor

Nicolae Dragu, primarul care i-a ridicat statuie, este un politician care, din 2011 până în prezent, a încheiat socotelile cu vreo cinci partide. A trecut și prin PNL, și prin UNPR, acum a aterizat în Partidul Dreptății Sociale – „un partid mic, l-am ales mai mult după nume”. Un CV care nu prea se încadrează în principiile monarhiei.

Dragu este și membru fondator al Asociației „Amicii Regelui” din Călărași și al unei asociații dedicate cultului eroilor. A avut mai multe ocazii să îl întâlnească pe Rege. „Chiar mi-a spus la un eveniment Majestatea Sa: ați schimbat cam multe partide… I-am spus: Majestate, nu pentru mine, pentru cetățeni le schimb, că dacă nu ești lângă Putere, nu primești nimic. M-a bătut pe umăr, mi-a dat dreptate, dar nu așa cu tot sufletul”, spune Nicolae Dragu, lângă statuia Regelui Mihai.

Dincolo de partide politice, Dragu a mai avut un eveniment, deloc în ton cu eleganța regală. Chiar înainte de dezvelirea bustului Regelui. În campania electorală din 2010, Dragu s-a enervat pe niște copii care îl huiduiau. A ieșit în față și a strigat către alegători: „Sunteți niște javre!”. Nici asta nu a fost pe placul Suveranului. I-a reproșat, elegant, fostului primar: „Nu așa trebuia să vă exprimați”.

Monumente ridicate din banii băieților deștepți ai Călărașiului

Așa a fost să fie, însă, ca Dragu să fie cel care să-i ridice statuie Regelui pe malul Dunării. De altfel, toată „Aleea regilor” din Parcul Central, unde sunt de la bustul lui Dromichete, la cel al Regelui Ferdinand, e amenajată în mandatele lui. Și, ca să se știe, a scris cu dalta, pe mai multe socluri: „Mentor Dragu Nicolae”.

Fostul primar al Călărașiului și-a pus semnătura pe majoritatea monumentelor din parc. FOTO: Recorder

Fostul primar spune că „așa se face”, că doar el e cel care a tras de afaceriștii locali ca să doneze bani pentru statui. „Eu am făcut cu prietenii mei. A fost prin donații, subscripție publică, nu am dat de la bugetul public. Ăștia nu dădeau bani dacă nu eram eu insul să zic: «Bă, trebuie să dați. Cât furați… care-i problema?»”. Astfel, busturile regilor României au putut fi ridicate pe bani câștigați „prin matrapazlâcuri”, după cum caracterizează fostul primar, cu ghidușie în glas, anumite practici nouăzeciste ale unor potentați locali care au donat pentru statui.

Astăzi, grație acestor donații, Mihai I privește, de pe Aleea Regilor, alături de Dromichete și Mihai Viteazul, spre malul bulgăresc. Dragu a decis, alături de sculptori, ca toți regii să privească dârz spre bulgari, ca în cazul în care apare vreun invadator, pe Dunăre, ca pe vremea turcilor, să se intimideze dușmanul văzând atâta dârzenie în privirile foștilor conducători.

„Am zis să aducem toți regii noștri la Călărași, că e tot casa noastră și mai ales că e granița care desparte. Și toți marii cuceritori care ar veni să cucerească România, vin din sud. Aceste monumente, dacă ar veni niște cuceritori și văd: «Bă, dar cine sunt ăștia de au așa strămoși» – că vin pe apă, pe Dunăre – se înfioară. Mai ales că ei au privirea înainte, privesc așa spre Cadrilater, teritoriul lor se întinde!”.

Lângă statuia Regelui Mihai, de la Călărași, s-a pus un drapel nou, de „Zilele Județului”. FOTO: Recorder

Sub umbrela OTV

I-a plăcut Majestății Sale la ceremonia de la Călărași. Cel puțin asta susține Dragu. S-a scandat „Trăiască Regele!” și toată lumea a îndurat cuminte ploaia. Nimeni nu a comentat nici că primăria a invitat, alături de Rege, și unele personaje controversate de pe întreg spectrul politic al acelor vremuri.

„Noi i-am unit pe toți aici, din toate partidele!”, se scuză Nicolae Dragu. Atunci s-a pozat și a fost medaliat alături de Rege Dan Diaconescu (închis ulterior pentru șantaj). Și Oana Niculescu Mizil (condamnată, cu suspendare, pentru că și-a angajat mama într-o funcție publică). La fel și Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, condamnat în „Dosarul Fundulea”. Regele i-a acceptat, tăcut, sobru, pe toți alături.

„Până la urmă și Dan Diaconescu e un bun român”, e de părere fostul primar. „El a tot trimis echipe să facă reportaje de la Călărași, așa că a fost invitat”. Apoi Nicolae Dragu râde, copleșit de o amintire amuzantă. Întâmplarea face că, după masa omagială dată în prezența Regelui, Dan Diaconescu a plecat în grabă. „Și a plecat din greșeală cu paltonul Regelui, din cuier. Chiar am spus: «Vai, Majestate, ăsta trage la…»”. Dar, nu, Regele nu s-a supărat, zice fostul primar.

Nicolae Dragu, fostul primar al Călărașiului

Așa era Mihai I, „un om deosebit”. Nicolae Dragu spune că e trist la vestea morții sale. Se declară monarhist. A fost sindicalist în comunism, primar prin cinci partide în democrație, dar a ajuns la concluzia că „ținuta morală” a regalității îi place cel mai mult. A avut și ocazia „să stea la masă cu toți conducătorii României, de la Ceaușescu la Iohannis”. Dar „Regele… Regele e altceva!”, zice Nicolae Dragu. „Este unsul Lui Dumnezeu. Niciodată nu e de lăcomia sau perversitatea la conducătorii ăștia. Perverși, mincinoși, ca să știți. Niște oameni fără suflet. Chiar moartea Regelui cred că ar trebui să le dea românilor de gândit. Un regret total, că eu discut cu oamenii…”.

„S-a întâmplat să fie mortul în casă și nunta în curte”

La două bănci distanță de bustul Majestății Sale, Emilia Ignat și Flori Șamata tocmai au aflat că Regele are statuie acolo: „Unde? Aici lângă noi? O să mergem să-l vedem…”. De fapt, nu prea au avut ele timp de doliu pentru Rege: „Avem alte probleme. Chiar discutam că avem pensia mică și vin Sărbătorile. Nu ne arde nouă de Rege. Lasă, că a trăit destul…”.

Pentru Ioan Stăncescu, însă, un pensionar din Călărași, momentul venirii Majestății Sale a fost unul de mare mândrie. Călărașiul se zbate în sărăcie, ca multe localități depopulate din România. Să vină Regele Mihai nu e de ici de colo. Ioan Stăncescu s-a uitat însă lung la adunarea politică din jurul Majestății Sale. Și a concluzionat: „Regele Mihai era o personalitate și ceilalți erau niște pigmei!”.

„Zilele Județului” au fost sărbătorite cu dansuri populare, la câțiva metri de portretul Regelui. FOTO: Recorder

În centrul localității, la trei zile de la moartea Regelui cu statuie în Parcul Central, cineva a pus portretul său și a aprins câteva lumânări. La câțiva metri distanță, un brad uriaș de Crăciun, plin de luminițe, și un patinoar sunt atracțiile trecătorilor.

Alături, încep „Zilele Județului Călărași”. Mai multe grupuri folclorice de elevi, din satele din jur, au venit cu autobuzele școlare și încing hore lângă portretul Regelui. Se cântă și se chiuie de răsună piața. „A fost un eveniment anunțat de vreo trei săptămâni. Știm că nu e creștinește, dar ei sunt copii, s-au pregătit, nu puteam să-i dezamăgim”, spune o profesoară, care a adus un grup din satul Dragoș Vodă. Ridică din umeri: „Ce era să facem?”.

Consiliul Județean a decis ca evenimentul să meargă mai departe, indiferent de moartea Regelui Mihai. Contactat telefonic ca să explice dacă decesul Suveranului a încurcat în vreun fel organizarea festivalului, Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, din partea PNL, închide, brusc, telefonul. Organizatorii de la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași transmit, încurcați, că vor stabili un interviu, prin e-mail.

„Dar asta e conjunctura”, spune Ștefan Stoica, președintele Asociației „Amicii Regelui”, din localitate. „S-a întâmplat să fie mortul în casă și nunta în curte. Nu te poți împotrivi destinului… Dacă s-a întâmplat ca bunicul să cadă în ziua nunții…”. Se apleacă apoi să se îngrijească de lumânările aprinse la portretul Majestății Sale. „Puteți fi siguri că, în toate momentele decisive pentru România, mă veți găsi lângă voi”, scrie pe tablou. Din când în când, câte un trecător se oprește să citească. Cei mai mulți însă se îndreaptă hotărât câțiva metri mai încolo, să-și facă selfie cu un urs decorativ înalt de vreo doi metri și împodobit cu luminițe.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să