HARFELE SĂPTĂMÂNII (38). Surprins în timp ce spărgea o locuință, un hoț din Iași i-a cerut proprietarei să-i facă ceva de mâncare

Rubrica „Harfele săptămânii” face, în fiecare duminică, un scurt inventar al știrilor cu harfă care ne-au trecut pe la urechi în ultimele șapte zile. O listă de fleacuri care, adunate la un loc, compun un mic tablou al României din zilele noastre.

• Un băiat de douăzeci și nouă de ani din Bazinul Dornelor, județul Suceava (și noi care credeam că dornenii sunt oameni serioși…), s-a certat cu femeia. S-a frământat el ce s-a frământat până s-a îmbătat ca porcul și – atenție, mare – și-a băgat o sticlă de suc în cur (d-aia mică, de 330 de mililitri, că nu era nici el sac fără fund). Ce-o fi vrut astfel să demonstreze, nu mai știm să vă spunem. Ce practici sexuale or fi avut el cu dama, de-a simțit el nevoia asta… foarte ciudat. După ce și-a vârât sticla prin dos, dorneanul a mai stat așa cu ea o săptămână. Abia când durerile au escaladat de n-a mai putut, a chemat salvarea, dar și atunci a pretins că – vezi Doamne – îl doare burta. Burta, ai?! Dornene, dornene… L-au operat pe îndrăgostit și i-au scos-o de acolo de unde și-o băgase. Nu știm ce suc fusese în sticlă, dar ne place să credem că era Fanta de struguri sau poate chiar apă minerală Dorna.

• Aflat la Alexandria, marele nostru cantautor Vasile Șeicaru tocmai se pregătea să interpreteze o salbă de șlagăre nemuritoare când a început ploaia și toată lumea a plecat acasă. Casa de Cultură din Alexandria, altădată o bijuterie și o mândrie a județului Teleorman, nu mai e bună de nimic, că altfel s-ar fi putut ține concertul acolo. Văzând acestea, Vasile, om bătrân cu mustața albă, s-a ascuns sub o streașină, s-a luat cu mâinile de cap și a găsit în el curajul să îi bată obrazul lui Liviu Dragnea. Într-un interviu pentru publicația locală „Liber în Teleorman”, Șeicaru l-a acuzat pe șeful PSD că stă cu curul pe țară și nu face nimic pe partea culturală. Bravo, Vasile!

• Mă, ce v-am spus noi săptămâna trecută? Păi nu v-am zis să aveți grijă pe mâna cui lăsați mașina la spălătorie că se poate întâmpla să vă fugă spălătorul cu ea? V-a intrat pe o ureche și v-a ieșit pe alta. Acum avem iar caz, la Bârlad. A venit angajatul beat rangă la serviciu, iar când i s-a reproșat starea avansată de ebrietate, el s-a supărat pe șeful lui, s-a repezit la prima mașină care i-a apărut în cale, i-a dat cheie și a plecat să se plimbe prin municipiu, ca să se mai recreeze.

• Premiul pentru sinceritate merge, săptămâna aceasta, la Constantin Toma, primarul Buzăului, care a declarat: „Avem cel mai urât oraș reședință de județ din țară”. Harfa.ro este întru totul de acord, Buzăul este cel mai urât, dar îi recomandă primarului Toma mai multă prudență în relațiile cu buzoienii, că ăștia-s nărăvași. A uitat că era să fie asasinat?

• Prima veste bună de la Botoșani din istoria rubricii noastre! Usturoiul de Copălău e pe cale să fie omologat ca produs tradițional botoșănean și o să fie bine. Bună, treabă! Să ne trimiteți și nouă vreo două funii că v-am făcut reclamă.

• Pentru că îi place cum face serviciu public, primarul din Bârlad i-a aprobat viceprimăriței (cunoscută în urbe drept Sexy Roxana) cumpărarea unui Iphone Gold, deosebit, suportat din bugetul orașului. Zici că a dat strechea în aleșii noștri locali. S-au băgat toți pe telefoane puternice cumpărate din banii noștri.

• Harfa Săptămânii ne parvine de la Iași: aici, un tâlhar cu tricou tras peste față, ca în filmele americane, s-a înarmat cu un cuțit și a luat cu asalt un apartament din vecini. A jefuit ce a jefuit, până s-a întors acolo o studentă care stătea în chirie. Galant, hoțul a sărutat-o pe frunte spunându-i să nu se teamă, căci nu o va ucide, are alte planuri cu ea. Pentru că furase toată ziua, hoțului i se făcuse foame, așa că i-a poruncit tinerei să deschidă frigiderul și să pună mâna să-i facă ceva de mâncare. Studenta i-a făcut un ou, dar tâlharul a renunțat în cele din urmă, dându-și seama că ar trebui să-și dea jos tricoul de pe cap ca să înfulece hrana. I-a luat amărâtei telefonul și ultimii cincizeci de lei și s-a dus, probabil, să-și cumpere o șaorma cu de toate. El a fost săltat de polițiști în seara aceleiași zile, în timp ce se plimba alături de iubita lui pe un bulevard din oraș. Facem, pe această cale, un apel către infractorii din țara noastră să ne anunțe dinainte dacă au de gând să ne calce pragul, ca să știm și noi și să ne pregătim. Să-i așteptăm cu o ciorbă de burtă, un felul doi, o acreală, să fie masa plină, că așa e frumos.

• Cum stătea el într-o zi și admira gropile din carosabil, primarul din Jitia, județul Vrancea, și-a dat seama ce îi lipsește pentru a se apuca de treabă: un bolid de teren. Așa că a cheltuit repede 20% din bugetul pe un an al comunei și a cumpărat o bestie cu care cutreieră hârtoapele, de n-ai treabă.

• Pentru că nu mai știe pe ce să risipească bugetul uriaș al Voluntariului, primarul Pandele pune mușcate pe stâlpii de electricitate. Recent, pe contul de Facebook al Primăriei Voluntari s-a anunțat că o parte din mușcate au dispărut, iar autoritățile vor face tot posibilul să-i descopere pe cei care le-au furat. Te doare capu’ ce e pe la Voluntari.

Încheiem cu noutăți de la Buzău, unde este în plină desfășurare Festivalul „Benone Sinulescu”, la care participă Benone Sinulescu însuși. Gazetarii buzoieni notează că așa de frumos a fost primit Nea Beni la el acasă încât îndrăgitului interpret i-a dat târcoale un renumit pungaș din localitate care a încercat să-i fure portofelul în zona gării. Nea Beni a fost vigilent și l-a neutralizat, iar ziariștii locali, ca să spele rușinea, au demarat o anchetă și au aflat că hoțul nu e originar din oraș, ci e un venetic, un băcuan din Sascut care încearcă să ponegrească reputația și așa șifonată a controversatului oraș Buzău.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să