Copiii Simonei

După mulți ani de secetă și după vremurile îndepărtate în care toți copiii României își doreau să fie Nadia Comăneci sau Gheorghe Hagi, o nouă generație crește cu un model. O fată din Constanța a cucerit lumea tenisului mondial, printr-un amestec remarcabil de talent și tenacitate, și i-a făcut pe puștii de astăzi să identifice un reper: „Vreau să fiu ca Simona Halep”.

Mii de oameni au venit miercuri pe Arena Națională să o aplaude pe campioana de la Wimbledon și cei mai mulți dintre ei au venit cu copiii de mână. A fost seara lor, chiar dacă la televizor s-au văzut mai mult specialiștii dornici să explice pe larg secretele jocului de tenis.

Tot despre ei a fost și cel mai important mesaj pe care Simona Halep l-a transmis în fața mulțimii de oameni venite pe stadion: începând din acest an, se va implica într-un proiect de sprijinire a tinerelor talente din tenisul românesc, pentru ca performanțele ei să poată fi duse mai departe de o nouă generație.

Au fost zile în care s-a vorbit mult despre Simona Halep și în care tot felul de personalități controversate, de la politicieni vremelnici la Preafericiți ai Bisericii au încercat să se agațe de imaginea marii campioane. Noi am preferat să întoarcem camerele în altă parte, către cei mai sinceri și mai frumoși suporteri. Ei sunt copiii Simonei:

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder