PODCAST. Treizeci de ani de voluntariat: cum au învățat românii să se ajute unii pe alții

România ultimilor 30 de ani s-a zgâlțâit de câteva ori sub ochii noștri și tot nu s-a schimbat destul. În zgomotul de fond al conviețuirii de tranziție, s-a petrecut totuși ceva aproape imperceptibil. Sunt oameni care au învățat să se salveze unii pe alții. Să facă bine dezinteresat și să tragă cu ochiul în viitor ori de câte ori le-a trecut prin gând să renunțe. Organizațiile neguvernamentale le spun voluntari. Doar că, în România, sunt încă puțini cei care dau și altora din timpul lor.

În anii ’90, primii voluntari au venit din Occident, impresionați de imaginile teribile din orfelinatele României. Au fost primiți cu suspiciune de o societate incapabilă să înțeleagă cum poate cineva să te ajute fără să-ți ceară nimic în schimb.

Leapșa binelui a prins până la urmă, iar copiii ajutați acum douăzeci-treizeci de ani de voluntari din Occident au început să-și găsească familii sau să meargă la școală. Azi fac voluntariat pentru alții ca ei.

Ca să înțelegem cum a evoluat percepția societății cu privire la importanța voluntariatului, am stat de vorbă cu Mihaela Nabăr, directorul executiv al World Vision România, una din primele organizații care au venit în România să facă acțiuni umanitare și să promoveze voluntariatul imediat după Revoluție.


Acest material este susținut de World Vision România, care îi sărbătorește pe eroii neștiuți, acei oameni obișnuiți care de-a lungul timpului au făcut lucruri extraordinare. 

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder