Caz ciudat la Arad: Patru oameni și un câine au rămas blocați în liftul unui bloc. Trei dintre ei erau supraponderali

ÎNCURCĂTURĂ. Incidentul s-a petrecut pe strada Predeal din municipiul Arad, într-un bloc la parterul căruia s-au întâlnit patru cetățeni care voiau să acceadă către etajele superioare. Întâmplarea face că trei dintre cele patru persoane (doi bărbați și două femei) erau supraponderale: Primul bărbat avea peste 200 de kilograme, în timp ce al doilea oprea acul cântarului în jurul lui 100. De partea cealaltă, femeile nu erau nici ele foarte firave: prima cântărea aproximativ 100 de kilograme, a doua avea 60. Ca să nu rămână mai prejos, aceasta din urmă ținea în brațe un câine. Fără a mai socoti patrupedul, curajosul grup cântărea împreună peste 460 de kilograme, în timp ce ascensorul avertiza printr-o plăcuță afișată la vedere că nu poate susține mai mult de 320. „Cu toate că alarma de gabarit a sunat, domnii și doamnele au preferat să riște”, relatează site-ul arădean arq.ro. Previzibil, liftul s-a blocat între etaje, generând o atmosferă de panică. Chemate prin numărul de urgență 112, echipele de salvatori au reușit să-i extragă pe cei patru, împreună cu câinele, din neplăcuta captivitate. Firma care se ocupă cu întreținerea ascensorului a precizat că vina le aparține exclusiv celor implicați, liftul fiind nou și în bună stare de funcționare, dar având, totuși, limitele lui.

Cele mai recente

PODCAST. Cum ieșim din criza energetică?

Deși pare că situația din Iran s-a ameliorat temporar, războiul ne-a arătat cât de dependente sunt, de fapt, statele europene de petrolul și gazele din Asia de Vest. Totodată, au fost reluate discuțiile despre necesitatea tranziției energetice, de la combustibilii fosili și alte surse poluante, la surse regenerabile, precum cele solare, eoliene sau hidroelectrice. Nu și în România, unde, de câțiva ani, politicienii se încăpățânează să caute alternative mai puțin sustenabile pentru asigurarea independenței și suveranității energetice. Răzvan și Vlad analizează, în acest episod, cât de dificilă este, de fapt, tranziția energetică și care va fi soarta Europei, prinsă la