Avionul marilor speranțe

Atunci când sistemul medical din România nu poate salva viețile nou-născuților cu malformații grave, ei pot primi o altă șansă la viață într-un spital din străinătate. De la începutul pandemiei, Asociația Blondie, un ONG înființat de Adelina Toncean, închiriază avioane de linie special pentru copiii care au nevoie să ajungă în siguranță la tratament în străinătate.

„Dacă motivul pentru care m-ați sunat este pentru că vreți să zburați, să știți că răspunsul este da”. Așa le răspunde Adelina Toncean părinților care nu au curajul să îi spună din prima că au nevoie de ea și de avionul închiriat de Asociația Blondie. În ultimul an, ONG-ul Adelinei Toncean a transportat 86 de copii și 6 adulți la spitale din Occident.

„Acum trăiesc, primesc o șansă la viață… Până acum îi vedeam murind”, spune Adelina Toncean atunci când încearcă să ne explice că numărul mare al oamenilor care au nevoie de ea nu îi aduce decât speranță. Iar speranța îi e dată, în primul rând, de cei pe care îi convinge să doneze pentru ca zborurile private atât de costisitoare să poată fi plătite. Pentru că închirierea unui avion de linie, cu 120 de locuri, costă cât o garsonieră de la marginea Bucureștiului. Un singur zbor poate ajunge la costuri de 25 de mii de euro.

Statul român nu are o ambulanță aeriană care să ducă la spitale din afară pacienții care nu pot fi tratați în România. Tocmai de aceea, Asociația Blondie și-a propus să cumpere un avion pe care să-l transforme în ambulanța aeriană a României.

Dacă vrei să îi susții pe cei de la Asociația Blondie, o poți face aici.

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder