Într-un an de criză, Europa și-a căutat un colac de salvare. La Bruxelles, s-au pus laolaltă 750 de miliarde de euro – jumătate granturi, jumătate împrumuturi – cu care țările Uniunii să se reinventeze după pandemie.

În următorii cinci ani, România poate pretinde 29 de miliarde din acești bani. Cu condiția să facă într-adevăr reforme și să se transforme dintr-o țară rezistentă la schimbare într-una care acceptă o cu totul altă filosofie de cheltuire a banului public. 

I se spune Planul Național de Redresare și Reziliență. Doar că în România PNRR continua să fie un acronim plicticos pentru cei mulți și deseori greu de înțeles chiar și pentru oamenii politici. Mai ales că în spatele lui, ar trebui să fie șase mari schimbări – de la sistemul de pensii la mai multă energie verde – de care politicienii se feresc să vorbească deschis.

Marți și miercuri, premierul și câțiva miniștri au mers din nou la Bruxelles. Mai sunt două săptămâni până când România trebuie să trimită varianta finală a PNRR, iar șansa se poate transforma ușor în eșec.

Pentru că vom auzi de PNRR la alegeri, dar mai ales pentru că e o șansă care se joacă sub ochii noștri, decriptăm azi acest plan complicat cu Sorin Ioniță, expert în reforma administrației publice la Expert Forum.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat deYouTube.

Cele mai recente

„Te fac top. Unică”. Cum s-a reinventat și a păcălit sistemul medical din România un fals chirurg, cu zeci de plângeri penale în Italia

Trei femei care l-au găsit pe medicul româno-italian Antonio Francesco Franco pe Instagram spun că, după ce au fost operate de el, au suferit complicații ori nu au obținut rezultatele promise.
Franco se promova drept „chirurgul VIP-urilor”, deși nu are o specializare în chirurgie plastică, ci doar o diplomă de licență de la o facultate particulară de medicină din București. În Italia, zeci de foști pacienți au depus plângeri penale împotriva lui.

OUTSIDER POLITIC #5. Traian Băsescu: „Nicușor Dan e un președinte care nu poate servi țara”

În ultimele luni a apărut tot mai des comparația între Nicușor Dan și Traian Băsescu: de la soluția imorală până la formarea unui partid prezidențial și de la anticipate până la coabitarea cu PSD, toate dilemele noi din politica românească sunt de fapt vechi. Cum se va încheia lupta pentru putere? Ne răspunde politicianul care a brevetat sintagma de președinte-jucător: Traian Băsescu.