Un monument în formă de penis a apărut în mijlocul Bucureștiului și nimeni nu știe al cui e

ARTĂ. După toate problemele pe care le are pe cap, Capitala țării noastre s-a mai trezit și cu o…, și cu o…, cum să vă spunem noi?, cu o ditamai aia montată în centrul orașului, sub ochii copiilor și ai trecătorilor nevinovați. Intitulată “Închisoarea vieții” și instalată în Piața Revoluției (ce blasfemie!), chiar lângă “cartoful cu țeapă”, neobișnuita sculptură are un soclu vertical din care iese, de-a dreptul, o ditamai măciuca. Ce-o fi vrând să însemne noi nu putem să vă spunem. Culmea e că nu știe nici dracu cum a apărut măciuca asta în buricul Capitalei. Sculptorul Raluca Ghideanu, al cărei nume este trecut pe lucrare, își face cruce cu amândouă mâinile și neagă că ar fi cioplit vreodată o asemenea enormitate. „Mă dezic complet și total de lucrarea care se află în Piața Revoluției și de orice mesaj artistic sau de altă natură ar putea să transmită aceasta”, a precizat Raluca Ghideanu într-un comunicat. Ea susține că va face plângere la poliție, pentru că sculptura nu-i aparține și nici nu știe cine i-a trecut numele pe ea. De la Primăria Capitalei și Ministerul Culturii – deocamdată nicio reacție. Mister mare, fraților! A apărut o pulă (ce să ne mai ferim?) în mijlocul Bucureștiului și nimeni nu știe a cui e. Harfa.ro vă somează ca dacă aveți cumva informații despre posesorul acestei așa-zise opere de artă să ne contactați de urgență. Trebuie lămurită treaba, nu putem să stăm indiferenți în fața unei astfel de situații! UPDATE. Raluca Ghideanu a anunțat, pe Facebook, că a îndepărtat plăcuța cu numele ei de pe controversata sculptură și a dat o declarație la poliție în care a scris că nu are nicio legătură cu lucrarea expusă în Piața Revoluției. Potrivit Antena 1, sculptura i-ar aparține, de fapt, artistului Marius Leonte și ar purta numele de „Ființă”. El nu a explicat ce semnificație are opera sa de artă. DEZNODĂMÂNTUL ACESTEI POVEȘTI: La presiunea cetățenilor, monumentul în formă de penis a fost mutat din Piața Revoluției collage O ziaristă a măsurat vigoarea sculpturii din Piața Revoluției

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder