Tocmai când ne pregăteam de o vacanță liniștită, pandemia și-a luat un scenarist mai bun decât ar putea găsi omenirea. Și, ca într-un serial ajuns doar la capăt de sezon, buletinele de știri din toată lumea au dat vestea pe care nimeni n-ar mai fi vrut să o primească: a apărut Omicron, a cincea variantă îngrijorătoare a coronavirusului.

Povestea Omicron începe oficial în Africa. De la o zi la alta tot mai multe țări europene îi dau, însă, de urmă, între granițele lor. O variantă mai contagioasă decât Delta, cea care a lăsat în urmă milioane de morți. 

Când e de așteptat să vedem un val al Omicron și în România, cât ar mai putea fi prevenit și cum se anunță vacanța de sărbători sub amenințarea noii tulpini pandemice ne spune cercetătorul Octavian Jurma, autorul celor mai riguroase prognoze de până acum legate de evoluția pandemiei în țara noastră.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente

PODCAST. Cum ieșim din criza energetică?

Deși pare că situația din Iran s-a ameliorat temporar, războiul ne-a arătat cât de dependente sunt, de fapt, statele europene de petrolul și gazele din Asia de Vest. Totodată, au fost reluate discuțiile despre necesitatea tranziției energetice, de la combustibilii fosili și alte surse poluante, la surse regenerabile, precum cele solare, eoliene sau hidroelectrice. Nu și în România, unde, de câțiva ani, politicienii se încăpățânează să caute alternative mai puțin sustenabile pentru asigurarea independenței și suveranității energetice.