În urmă cu o săptămână, Vladimir Putin începea un război pentru propria glorie. Antrenată în decenii să creadă într-o „realitate” diformă, adesea răsturnată, o bună parte din societatea rusă își apără încă președintele, deschis sau prin tăcere complice. Dar nu toți rușii gândesc și simt la fel.

Există o parte a Rusiei, atât cât e, încercată de tristețe și de rușine. În locul „operațiunii militare speciale” această mică Rusie spune răspicat „război” și „cruzime”. În locul salvatorului închipuit vede un dictator în stare nu doar să ucidă, ci și să își trimită propriul popor la moarte.

Pentru că niciun război nu poate fi explicat, am ales să vă arătăm gândurile și mărturiile unor oameni în al căror pașaport scrie, ca o povară a prezentului, „cetățenie rusă”. Dar înainte de a-i asculta, trecem prin Kiev, acolo unde o echipă de jurnaliști Recorder a trăit o noapte apăsarea și necunoscutul războiului, alături de ucraineni, într-un adăpost subteran.

FOTO: MEDIAFAX FOTO


On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente

PODCAST. Cum ieșim din criza energetică?

Deși pare că situația din Iran s-a ameliorat temporar, războiul ne-a arătat cât de dependente sunt, de fapt, statele europene de petrolul și gazele din Asia de Vest. Totodată, au fost reluate discuțiile despre necesitatea tranziției energetice, de la combustibilii fosili și alte surse poluante, la surse regenerabile, precum cele solare, eoliene sau hidroelectrice. Nu și în România, unde, de câțiva ani, politicienii se încăpățânează să caute alternative mai puțin sustenabile pentru asigurarea independenței și suveranității energetice.