În primăvara lui 2022, pe email-ul redacției Recorder ajungea un mesaj de la un ofițer de Operațiuni Speciale care lucrase 10 ani în sistem. Ionuț Mihalache povestea, între altele, cum fusese chemat să caute – cu un patent și o lanternă –  dacă în biroul unui proaspăt numit șef al Poliției erau plasate microfoane. Și, pentru că le-a găsit, serviciul de informații care le montase, nu se știe de ce, a reușit să-i încheie cariera abrupt și fără explicații.

Povestea ofițerului Mihalache a ajuns în mai multe redacții și în cele mai importante instituții ale statului. Jurnaliștii au ignorat-o, iar Președinția a trimis-o pentru verificări la Interne, chiar ministerul în umbra căruia se află serviciul de informații implicat – DGPI.

Recorder l-a contactat pe Ionuț Mihalache și a mers apoi mai departe pe firul informațiilor cu care serviciile secrete  controlează oamenii din sistem, își protejează șefii și negociază legi care să le garanteze, la nevoie, ștergerea oricăror urme de abuz. Cazul Mihalache s-a dovedit a fi doar un detaliu al unui fenomen mult mai complicat – excesul de putere.

Ce stă în spatele acestei ample documentări jurnalistice aflăm, în acest episod On the Record, de la autorii investigației „Puterea din umbră”. Andreea Pocotilă, Cristian Delcea și Mihai Voinea povestesc cum au reușit să treacă dincolo de opacitatea sistemului pentru a înțelege cine ce fel de putere deține și cum o folosește.


On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de UniCredit Bank. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder