Călătorie la Bașpunar, satul dobrogean care depinde de un singur izvor: “Dacă apă nu e, nimic nu e”

• În chestiunea racordării la rețeaua publică de apă, România prezintă toate datele unei țări subdezvoltate. O treime dintre români nu beneficiază de așa ceva (iar în ceea ce privește canalizarea situația este și mai gravă: doar jumătate dintre gospodăriile din țara noastră sunt conectate la sisteme de canalizare).
• Am fost la Fântâna Mare, în județul Constanța, pentru a înțelege cum e viața într-un loc în care există o singură sursă de apă – un izvor de care depinde întreaga comunitate. Aici, solul e atât de nisipos că nu le permite oamenilor să-și sape singuri fântânile prin curți. Sapă degeaba, că nu dau de firicel de apă, nici cu hidroforul nu poți să faci treabă. Acesta e un sat locuit integral de etnici turci (singurul din România). Sunt aproape patru sute de oameni care trăiesc în Fântâna Mare, dar niciunul nu-i spune așa. Toți turcii îi spun satului pe limba lor: Bașpînar. Pînar înseamnă fântână. Românii au scris însă numele ăsta Bașpunar, și așa a rămas. În România trăiesc peste 30.000 de turci, cei din Bașpunar sunt aici de pe vremea lui Osman Pașa, din secolul XIX.
• Am vorbit, deci, cu oamenii din Bașpunar despre problemele lor, am băut din cafeaua lor și am fost cu ei la rugăciune la geamie, ne-am așezat și noi în genunchi cu fața spre Mecca și am ascultat chemarea imamului. Ne-au spus și nouă turcii că Allah e mare, dar la despărțire au ridicat din umeri și au recunoscut că și-au luat speranța că până și Allah mai poate face ceva pentru ca ei să aibă apă. Nici Allah nu se pune cu statul român. Acum zece ani, la aderare, România și-a luat multe angajamente față de Uniunea Europeană: printre altele și că toată populația țării noastre va avea până în 2018 apă curentă. 2018 începe în trei luni, dar începe degeaba: apă tot nu avem.

Acolo unde se termină lumea – acolo începe Bașpunarul. Mai departe e doar granița cu Bulgaria. Ca să ajungi aici cobori de pe Autostrada Soarelui, mai mergi zeci de kilometri și tot mărșăluiești, așa, spre trecut. Treci și prin comunism, și prin Evul Mediu și prin Epoca de Piatră.

La Bașpunar e ca și cum Imperiul Otoman ar mai exista încă, în mileniul al III-lea. Casele sunt vechi, de chirpici, nu știi cum rezistă vântului turbat din Dobrogea, dar uite că rezistă. Există un loc unde se vinde loz în plic, dar e încuiat.

Casele au boxele scoase pe geamuri și o muzică, așa, ca o tângâuire, te învăluie: e o muzică turcească de jale. Oamenii au antene parabolice și cu ele prind posturile de televiziune din Turcia. Își țin radiourile pe undele scurte ale Istanbulului. Învață limba română când intră la școală, dar nu o învață bine.

De aici se iese așa: te ții de carte, ajungi la liceu (la Colegiul Național Ataturk) în Medgidia, primești o bursă din partea statului turc și pleci. Înainte se ieșea altfel: făceai școală cât făceai, intrai în serviciu, pe la Constanța sau mai aproape, aici, în comuna Independența, căruia turcii îi spun Bairam Dede (e oarecum amuzant cum Bașpunarul, sat de turci, ține de o comună care celebrează independența față de Imperiul Otoman, dar nimeni nu stă să admire acest mic paradox).

De băut se bea alcool, iar Allah știe și iartă, căci viața e grea

Dar a căzut și Ceaușescu, și duse au fost și fabricile, iar turcii s-au întors la ei în sat, să aibă grijă de animale, de oi, și de capre, și de vaci. Porci – nu. Nu s-a pomenit să se mănânce carne de porc în Bașpunar. Allah e sus și vede. În schimb, se bea: se bea ca în toate satele României – îndeosebi bere și vin, și rachiu, și țuică. Și zic turcii: Lasă, că știe și Allah că viața e grea și ne iartă…

Tot satul e construit în jurul fântânii. Fântâna e înconjurată de legendă. Turcii sunt încredințați că izvorul din Bașpunar, singura lor sursă de apă, e aici de la începutul timpului (pe frontispiciu, fiindcă trebuia să fie scris totuși un an, e scris anul 1278).

E vorba că demult, pe când satul nici nume nu avea, a coborât în valea aceasta un taur care s-a întors sus, pe dealuri, la stăpânii săi, mozolit de noroi, de parcă s-ar fi bălăcit într-o baltă. Și așa au văzut oamenii că aici e un izvor – și au văzut ei că e bine. Au avut grijă de izvor cum au putut, că fără el nimic nu mai era.

În anii din urmă, cu sprijinul Asociației Oamenilor de Afaceri Turci, cu sprijinul Consulatului Turciei, cu sprijinul Ambasadei Turciei, sursa de apă a fost acoperită cu o cupolă, ca o moschee. S-au pus robineți și s-au făcut jgheaburi, căci și animalele tot aici sunt aduse să-și ostoiască setea.

În spatele fântânii e geamia. Are un minaret nou, alb, superb. Și el e înălțat tot dintr-o donație a unui mecena turc. De altfel, spun cetățenii din Bașpunar, tot turcii au dat banii pentru drumuri. De la români, și-au luat speranța. Dau din mână, a lehamite, și spun aceste cuvinte, caracterizând statul român: numai hoți și bandiți, numai vrăjeală!

Belciugele lui Tata Noe

Dar mai e o legendă în Bașpunar, și mai spectaculoasă! Turcii sunt încredințați că aici a ancorat însăși arca lui Noe, căruia ei îi spun Tata Noe. Aici, da, la Bașpunar. E și o tufă care e mereu verde, fie iarnă, fie vară. Și mai sunt și belciugele lui Noe.

Chiar sunt așa – ca niște belciuge în piatra care înconjoară satul. De ele ar fi prins Tata Noe arca, după Potop. Așa se spune. Și se mai spune că aici a curs cândva un râu care se vărsa în marea cea mare. Dar parcă poate cineva să mai știe?

Memet Sebatin este liderul comunității. Are un magazin peste drum de fântână. Vinde de aici halva și gume turbo cu surprize. Apă nu vinde. Oamenii nu sunt învățați să plătească pentru ea.

La domnul Sebatin e ca la bazar, vin turcii și iau de toate pe caiet. Le dă și pastile pe datorie, că farmacie s-a pomenit tocmai la Independența. Bătrânii satului nu știu românește, că n-au făcut școală. Te arată cu degetul și îți dau totuși un rost: tu – musafir.

Domnul Sebatin (care e electrician de meserie) știe mersul cu politica, doar e și el băgat cu turcii lui. E de părere că, în prezent, Bașpunarul e persecutat pentru că a ales un primar penelist într-un județ (Constanța) care e, prin excelență, pesedist. Și ei, cetățenii din Bașpunar, au căzut la mijloc.

Oamenii vorbesc și politică, la fântână, până li se umplu bidoanele cu apă. Pe plan intern, ei sunt de părere că e mai bine cu stânga, cu comuniștii, fiindcă ăștia fură, dar dau și la oameni câte ceva. Uite, și curentul electric, că s-a băgat curent la începutul anilor ’60. Memet Sebatin crede că dacă nu-l băgau comuniștii și pe ăsta, rămâneau oamenii și acum tot la lumânare. Dar nu face laudatio vechiului regim. Știe că era vorba să se desființeze de tot Bașpunarul, dacă mai trăia Ceaușescu. Era planul făcut să-i ia pe turci de la vatra lor și să-i împrăștie care-ncotro.

Turcii din Bașpunar nu vorbesc neapărat despre România. Îi spun ca pe vremea voievozilor: Țara Românească. Ei știu o altă istorie: Turcia a apărat întotdeauna Țara Românească.

„E greu, cum dracu’ să fie?”

Apă? Apă li s-a promis la fiecare ciclu electoral. Acum așteaptă și ei alegerile din 2020, să li se promită iar. Dar, uite, domnul Daut ține o vulcanizare mai în deal și e puțin mai optimist. Ascultă balade orientale, la un radio suspendat într-un garaj improvizat, și-a pierdut un ochi, fumează o țigară și nu e deloc indispus. Are și un ceas în perete, dar minutarul nu înaintează. Timpul e relativ la Bașpunar, ca într-un roman de un realism magic.

A auzit că anul ăsta, gata, se face totuși rețeaua de apă. Întrebăm și noi ca proștii, ca ziariștii, cum e – e greu fără apă? Omul cu un singur ochi se uită la noi ca la extratereștri: E greu, cum dracu’să fie?.

Pe domnul Mammuth îl prindem chiar când își umple un bidon. Îl priponește de bicicletă și ne spune că totuși e și vina oamenilor. Nici ei nu i-au dat ghes cu dorința de a avea apă în curte. Le e frică de factură, că o să îi îngroape prețurile. Așa, de bine, de rău, la fântână e gratuit. Mammuth e împotrivă: nu-i trebuie apă! Nepotul lui mână o turmă de capre spre fântână. Caprele știu bine drumul, se năpustesc la jgheab și se uită la noi cu ochi mirați, ca ai copiilor.

Reporterul care semnează acest text e semi-obez, arată ca o baclava. Și bate vântul în Dobrogea, de aproape ți-l ridică de la pământ și ți-l dă cu cracii-n sus. Memet Sebatin se amuză de așa secvență și începe să recite: Bate vântul…/ Rănile mă dor, cum era, mă?, pizda mă-sii, așa e la noi.

La Bașpunar nu-ți dă nimeni bună ziua pe stradă. Toți îți spun As-Salaam-Alaikum, ceea ce înseamnă că-ți doresc pace. Și chiar e un fel de pace în Bașpunar, doamnele, mai timide, refuză dialogul cu străinii. Dar greul cade pe ele, căci ele spală de mână, la nesfârșit. Familiile sunt numeroase, dar nu mai sunt chiar ca pe vremuri.

Zece drumuri pe zi la fântână

Domnul Hussein are trei fete. Dumnealui e dintr-o familie în care au fost zece frați, mai trăiesc opt. S-a schimbat lumea. Fata cea mare a domnului Hussein studiază în Turcia, la Ankara, anul IV, „pedagogie, ceva“.

Și aflați că vorbesc toată ziua pe skype (e rețea 4G la Bașpunar) și că i-ar plăcea să se întoarcă în România, căci în Turcia e și frica asta de atentate. Și așa o dăm pe geopolitică.
Domnul Hussein e de părere că președintele turc, Recep Erdogan, e bărbat adevărat – are ouă mari ăsta! Enumeră liderii mondiali care merg la Înalta Poartă să stea la masă cu președintele turcilor: de la Putin până la ăla din Iran, toți! Numai pe Angela Merkel nu vrea turcul să o primească, nu se înțeleg ei, domnul Hussein nu știe de ce, că un sfert dintre nemții din ziua de azi sunt turci. Iar răutățile, acolo, în Turcia, kurzii le fac – așa a auzit. Domnul Hussein nu a văzut kurzi, dar le e categoric împotrivă.

El bea o bere și își amintește că a mâncat carne de porc în armată. A fost obligat, n-avea mamă, n-avea tată, n-avea pe nimeni acolo, în cazarmă. Era pe la Târgoviște. Și după ce l-au omorât pe Ceaușescu, el, care lucra în industria Republicii Socialiste România și era bine, a ajuns la coada vacii. Face zece drumuri pe zi la fântână. Are nouă capete de animale și fiecare are nevoie de câte douăzeci de litri de apă. Nu e o viață prea plăcută, spune domnul Hussein, dar ce poate el să facă?

Are cincizeci și opt de ani și nu-și amintește să fi făcut rău cuiva vreodată în viața asta. La el în casă, Coranul toată lumea îl citește. Dar uite că Allah îi tot pune la încercare. Allah e mare, da’…

Muzeu oriental în aer liber

A mai existat un proiect pentru Bașpunar: să ajungă pe lista UNESCO, că satul e un fel de muzeu oriental în aer liber. S-a visat mult la treaba asta – cum o să se umple locul de pensiuni, cum o să le facă turcoaicele mâncăruri musafirilor, de nu se vor mai putea ridica de la masă, și musaca din vinete, mantîi și șiuberec și plăcinte cu brânză…

Deocamdată, însă, nici apă nu s-a tras. Iar în loc de orice încheiere rămâne birocrația: proiectul alimentarea cu apă a satului Fântâna Mare este inclus în Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), care se desfășoară până în 2020.

Până la sfârșitul anului 2017 ar trebui să înceapă lucrările. Auzind acestea, domnul Rașid, cetățean, ne spune: noi nu mai credem nimic.

Acest articol face parte din proiectul editorial „România pe curat”, realizat cu sprijinul AQUA Carpatica.