Biroul Electoral Central le recomandă candidaților „un discurs echilibrat și onest”.
Dar sfatul pare să fi venit mult prea târziu: de luni întregi, PSD și PNL au încercat, pe diverse tonuri și prin tot felul de metode, să-și așeze apele în așa fel încât să evite orice posibilă surpriză pe 9 iunie, la locale și europarlamentare.
Comasarea celor două rânduri de alegeri e menită să avantajeze formațiunile de la putere și să reducă pe cât posibil eventuale câștiguri ale opoziției.
Avariată serios de „experimentul Cîrstoiu” – candidat comun vreme de doar o lună la Primăria Bucureștiului -, alianța PSD-PNL nu se simte foarte bine nici în țară: numeroase organizații județene ale celor două partide sunt adversare cu vechime.
Cazul străzii surpate din Slănic, de exemplu, i-a încăierat pe pesediștii și pe liberalii din județ.
Și tot în Prahova, alt bucluc: președintele PNL al Consiliului Județean e suspendat din funcție – Iulian Dumitrescu e cercetat penal pentru o mită de peste 3 milioane de euro.
Ceea ce nu l-a împiedicat să se înscrie în cursa pentru un nou mandat. Iulian Dumitrescu a speculat o scăpare din statutul partidului, grație căreia candidatura nu a mai trebuit să fie validată de conducerea centrală.
Legea evazioniștilor
Președintele Iohannis a promulgat legea prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la un milion de euro scapă de închisoare dacă achită suma, plus o penalizare.
Proiectul a fost inițiat chiar de liderii coaliției de la putere, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
Opoziția l-a contestat, fără succes, atât la instanța supremă, cât și la Curtea Constituțională. Potrivit acesteia, legea face trecerea spre „teoriile moderne” ale dreptului, care urmăresc să recupereze prejudiciul, nu să-i condamne pe făptași.
ANAF a făcut în urmă cu doi ani mai bine de 400 de sesizări pentru prejudicii în valoare totală de peste un miliard de lei.
În baza schimbărilor adoptate de Parlament, scapă de pedeapsă aproape toți cei care au comis infracțiuni de evaziune.
Ucraina: încă un front
Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov (în nord-estul Ucrainei), unde se află al doilea mare oraș din țara vecină.
Această zonă nu a mai fost supusă unor astfel de atacuri de la retragerea trupelor Kremlinului, în urma unei contraofensive ucrainene.
Primele avansuri ar fi fost respinse, dar luptele continuă. Kievul a trimis întăriri și a evacuat numeroși civili.
Acest asalt deschide un nou front în război, la peste doi ani de la invazia ordonată de Vladimir Putin.
Portret de candidat
La Știrile Zilei continuăm să vi-i prezentăm pe cei mai importanți dintre politicienii care ne cer votul la locale și la europarlamentare.
Cu ce s-au remarcat până acum?
Și în ce fel ar putea să ne reprezinte în viitor?
Astăzi, Raul Bambu reface traseul lui Dacian Cioloș.
E vineri, 10 mai. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:49 Locale și europarlamentare: start oficial
03:38 Alegerile locale: cazul Prahova
06:08 Legea evazioniștilor, promulgată
07:07 Dosarul Ursu: securiștii rămân nepedepsiți
10:47 Premierul lui Putin rămâne în post
11:40 Ofensivă rusească în regiunea ucraineană Harkov
12:18 Nou contract de înarmare cu SUA
12:53 Câți parlamentari au pensie specială
13:31 Grădiniță cu voluntari pentru copiii defavorizați
14:46 Portret de candidat: Dacian Cioloș