Dacă a mers prima dată, de ce să nu repeți schema?
Primăria Sectorului 5 din București a împărțit încă aproape două milioane de lei fără licitație: suma a fost și de această dată „spartă” în mai multe contracte – 11 la număr.
Ele s-au încredințat în mai puțin de trei ore, arată o investigație a site-ului HotNews. Legea achizițiilor publice spune că pentru produse și servicii de sub 270.000 de lei nu e nevoie de licitație.
Primăria condusă de Cristian Popescu-Piedone mai acordase un milion de lei aceleiași firme, prin aceeași procedură, la sfârșitul lui februarie. Instituția a cumpărat leagăne, balansoare, mobilier urban și echipamente de sport.
Potrivit HotNews, firma câștigătoare – Geca Impex – a semnat în ultimii șase ani contracte cu fonduri publice în valoare de 165.000.000 de euro.
Nemulțumiri în creștere
Amplificate de crizele multiple din ultimii ani, protestele sindicale de dinaintea alegerilor continuă să se înmulțească: au intrat în grevă japoneză în această dimineață chiar și funcționarii din cadrul Guvernului. Îi cer premierului Ciolacu salarii de bază cu 30% mai bune.
Funcționarii afirmă că ar fi discriminați față de restul angajaților din administrație și că nu li s-au mai majorat veniturile de zece ani. Media salariilor din aparatul de lucru al Guvernului este de circa 5.000 de lei net.
Pentru a doua zi la rând, au protestat și angajații Ministerului Investițiilor Europene. Și ei cer salarii mai bune și un statut special. Spun că volumul de muncă le-a sporit de circa șase ori din 2019 încoace și că, din această cauză, tot mai mulți colegi aleg să plece din instituție.
În vigoare a rămas, în fine, și protestul anunțat mâine de muzeografi, tocmai de Noaptea Muzeelor.
Angajați din București și din numeroase instituții din țară boicotează evenimentul. Ei reclamă că sunt plătiți cu salariul minim pe economie și că o ordonanță de anul trecut a creat situații aberante: cea mai înaltă treaptă de salarizare din muzeele publice e sub nivelul venitului încasat de un debutant din muzeele plătite de Ministerul Educaţiei.
Robert Fico, operat din nou
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost operat pentru a doua oară astăzi. Starea sa rămâne gravă după tentativa de asasinat de miercuri.
Noua intervenție chirurgicală a durat două ore. În cursul primei operații, medicii i-au oprit hemoragia provocată de un proiectil care i-a stăpuns stomacul.
Fico a fost împușcat pe când ieșea dintr-o ședință de Guvern organizată în orașul Handlova. Un individ înarmat aflat într-o mulţime a tras asupra lui de cinci ori.
Autorul tentativei de asasinat, un bărbat de 71 de ani, a recunoscut motivaţia politică a atacului său. El a fost pus sub acuzare pentru „tentativă de omor cu premeditare”.
Ministerul de Interne de la Bratislava a explicat că suspectul a acţionat de unul singur și că în prezent nu face parte din vreo grupare radicală.
Bărbatul se opune hotărârilor premierului de a sista sprijinul militar pentru Ucraina şi de a desfiinţa procuratura anticorupţie.
Alegeri locale 2024
La Știrile Zilei continuăm să vi-i prezentăm pe cei mai importanți dintre politicienii care ne cer votul la locale și la europarlamentare.
Cu ce s-au remarcat până acum?
Și în ce fel ar putea să ne reprezinte în viitor?
Astăzi, Raul Bambu rezumă mizele curselor pentru Primăria Timișoara și pentru Consiliul Județean Timiș.
E vineri, 17 mai. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:51 Ce „vrăji” mai face Primăria sectorului 5
02:12 Grevă japoneză a funcționarilor din Guvern
02:49 Protest și la MIPE
03:10 Noaptea Muzeelor: boicot în vigoare
05:10 Robert Fico, operat a doua oară
06:09 Franța: atac antisemit prevenit
07:10 Adolescent acuzat de viol
07:57 Compresă uitată într-o pacientă: medic arestat
08:30 Slogan de campanie: „Urlați împreună!”
09:54 Portret de candidat: cursa din Timiș