La un liceu din județul Neamț: Doi elevi de clasa a zecea au făcut dragoste în timpul orei de prelucrare a lemnului

ȘCOALA ALTFEL. E scandal mare la Grupul Școlar “Mihail Sadoveanu” (se răscolește în mormânt marele nostru prozator) din comuna Borca (județul Neamț), unde un elev și o elevă au preferat să întrețină raporturi sexuale în sala de clasă în loc să învețe prelucrarea lemnului și să aibă și ei o meserie la bază. Cazul s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, când elevii de clasa a zecea ai liceului cu profil tehnologic au fost împărțiți în două în funcție de specializarea fiecăruia: unii aveau oră de mecanică, alții de prelucrare a lemnului. Aceștia din urmă, au aflat, prin metode specifice, că profesul de prelucrare a lemnului nu mai ajunge la oră. Cei mai mulți au părăsit incinta unității de învățământ, îndreptându-se, după bănuielile noastre, către cea mai apropiată cârciumă din localitate. Mai cuminți, doi dintre ei, un elev și o elevă, au rămas în clasă, unde ce credeți că au făcut? Au deschis cartea de prelucrare a lemnului și au studiat împreună? S-au ajutat unul pe altul la teme? Și-au cerut prietenia? Nu, nenică, și-au smuls hainele de pe ei și au început să facă dragoste pe catedră, cum au văzut în filme și cum i-a îndemnat trupul. Cei doi elevi s-au iubit cu patimă până când clinchetul cristalin al clopoțelului a anunțat recreația. Și pentru ca povestea să fie și mai palpitantă, fata s-a dus acasă și i-a spus mamei că a fost violată. Tărăboi mare, a venit femeia la școală, a fost chemată poliția, s-a declanșat anchetă. Până la urmă, eleva a admis că și-a dat consimțământul și că n-a fost vorba de niciun viol. Polițiștii au lămurit cazul, iar ancheta continuă acum pe linie disciplinară. Elevii riscă să fie exmatriculați, iar profesorul de prelucrare a lemnului (pe unde dracu’ o fi umblat și ăsta?) riscă să nu se mai întoarcă la catedră (da, acea catedră). Harfa.ro are o slăbiciune aparte pentru poveștile de dragoste care pornesc încă de pe băncile școlii, dar nu încurajăm profanarea catedrelor. În rest, faceți ce vreți, dragi elevi, că și dacă vă zicem noi să nu faceți tot degeaba vă zicem.

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder