HARFELE SĂPTĂMÂNII (23). Un buzoian a spart geamurile unui magazin în semn de protest față de Guvernul Grindeanu
Rubrica „Harfele săptămânii” face, în fiecare duminică, un scurt inventar al știrilor cu harfă care ne-au trecut pe la urechi în ultimele șapte zile. O listă de fleacuri care, adunate la un loc, compun un mic tablou al României din zilele noastre.
- Constatând că pe Grindeanu și Dragnea îi doare fix în cur de sutele de mii de oameni care îngheață pe străzi, un buzoian n-a mai putut răbda acest curent al protestelor pașnice și a decis să facă el primul pas în sensul declanșării unei revoluții în toată puterea cuvântului. În faptul serii, a pus mâna pe niște bolovani și a spart geamurile unui magazin din zona centrală a Buzăului. Întrebat de polițiști de ce a făcut una ca asta, buzoianul a spus că e forma sa de protest împotriva Guvernului Grindeanu. Din păcate n-a izbândit. Guvernul a rămas în picioare, iar el a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca.
- Pentru aceia dintre dumneavoastră care vor să învețe o meserie și să pună mâna pe muncă, aflați că Școala de Sudură din Arad (există și așa ceva!) începe, la 1 martie, un curs de sudor electric care va dura trei luni. Anunțul precizează că aceia care vor urma cursul vor învăța procedeele “electrod învelit”, “MIG MAG” și “TIG WIG” (nu ne întrebați ce înseamnă că nu știm). Cursul costă 700 de euro, dar la sfârșitul lunii mai aveți diplomă la mână. Atenție, reprezentanții Școlii de Sudură anunță că diplomele lor sunt recunoscute în toată Uniunea Europeană. Puneți mâna și vă înscrieți că e meserie bănoasă!
- Deși ne tot amenință că scot milionul de oameni în stradă, ăștia de la PSD abia au reușit să mobilizeze câteva autocare cu olteni, pe care i-au descărcat în față la Cotroceni, să ceară demisia președintelui. Dacă la București tot au mai adunat vreo două-trei mii, în țară e jale: la Alba Iulia a ieșit un singur om, un pensionar de 68 de ani, care s-a postat în fața Prefecturii cu o bucată de carton pe care scria “Jos Iohanis Koveși”. La Iași s-au adunat vreo șapte sau opt, dar erau derutați, săracii. Unul dintre ei urla împotriva ordonanței, deși venise să susțină partidul lui Dragnea. “Păi PSD-ul a dat ordonanța”, i-a atras atenția o ziaristă. “PSD-ul? Cum, doamnă, că n-a dat-o PSD-ul”. Uitați-vă la video că e frumos:
http://www.youtube.com/watch?v=KTDpzSaXL6o
- Dacă sunteți pe moarte și trăiți în orașul Ploiești, mai trageți de dumneavoastră puțin. Rămâneți în viață, nu vă hazardați, că e problemă mare cu locurile de veci. “Observatorul de Prahova” anunță că cimitirile din oraș sunt pline ochi, iar autoritățile locale caută soluții disperate pentru ca ploieștenii să nu rămână cu morții pe masă. Te caci în ea de țară! Nici să mori nu mai poți!
- E superb ce se întâmplă în comuna Corni (județul Botoșani)! La începutul lui ianuarie, sătenii s-au răsculat împotriva primarului pe motiv că acesta nu le-a organizat un festival de urături. Au protestat vreo 4-5 zile, au strâns semnături pentru un referendum și s-au potolit. Acum, când au văzut că în orașele mari ale țării sunt proteste masive împotriva Guvernului, cornenii și-au adus și ei aminte de ale lor și au ieșit iarăși în stradă. N-au avut treabă cu ordonanța 13, au cășunat pe primar. Ei îl acuză pe Dorel Dorneanu (PSD) că și-a angajat toate rudele în primărie și nu face nimic pentru bunăstarea comunei. Așa de tare s-au mobilizat oamenii încât au reușit să strângă semnăturile necesare pentru a organiza referendumul de demitere a primarului. Le-au depus la Autoritatea Electorală Permanentă și acum așteaptă răspuns. Îl dau jos, ascultați ce vă spunem! Și uite că în afară de Florin Iordache mai cade un cap din PSD după scandalul cu ordonanța. Mare minune dacă nu cu ăștia rămânem. Parcă văd cum o să le povestim nepoților peste ani: în 2017, am ieșit în stradă, tataie. Cu sutele de mii am ieșit și i-am dat jos pe Iordache de la Justiție și pe Dorneanu de la Corni.
- Uitați-o p-aia cu Iohannis care a împărțit țara în două! Nu e adevărat, a împărțit-o în trei: românii care protestează împotriva Guvernului, românii care protestează împotriva președintelui și românii care sărbătoresc intrarea în Anul Cocoșului de Foc. Ei bine, da: săptămâna această, în mai multe orașe din țară s-au organizat evenimente care au celebrat Anul Nou Chinezesc, aflat, de această dată, sub semnul cocoșului. La Pitești s-a ținut un eveniment în Muzeul Județean, care s-a bucurat de participarea mai multor oficialități locale și de o ceremonie a servirii ceaiului. La Deva a fost și mai frumos: s-a sărbătorit la mall, s-a organizat expoziție de caligrafie, s-au ținut discursuri, s-a dansat și s-a ținut chiar și o paradă de costume tradiționale. Totul sub semnul Cocoșului de Foc. Bravo, așteptăm și noi de la Cocoș să ne aducă sănătate, realizări pe toate planurile și un guvern mai de Doamne ajută.
- Douăzeci de familii din Săveni (Ialomița) au știut să se descurce și au profitat de faptul că hotelul Marriott din București și-a reamenajat o parte din camere și a hotărât să doneze diverse piese de mobilier. Toată afacerea s-a făcut prin Episcopia Sloboziei și Călărașilor, care i-a convins pe ăștia de la Marriott să trimită niște mobilă la Săveni. Țăranii au luat paturi, saltele, fotolii, noptiere și alte obiecte de mobilier calitatea întâi. Așa că dacă aveți nevoie de niște mobilă bună, treceți pe la un Mega Image, luați vreo 3-4 sticle de “Babanu” și dați o fugă până la Săveni.
- Încheiem, cum altfel?, cu o știre din nordul Moldovei, care conține nu una, ci două harfe. Prima: la Suceava există o statuie a Papei Ioan Paul al-II-lea (amplasată în fața Bisericii Romano-Catolice din oraș). A doua: săptămâna aceasta, statuia papei a rămas fără cârja arhierească, care a fost smulsă de la locul ei de persoane necunoscute și răuvoitoare. Ce-or fi făcut ei cu cârja papei de au luat-o de-acolo? La ce le-o fi trebuit?