00:00 Intro
00:50 A murit Ion Iliescu
05:57 Cine a semnat paguba de milioane
09:59 Netanyahu vrea să ocupe toată Gaza
11:50 Protejata lui Putin, condamnată
13:16 Modernizare cu acte false
14:17 Magistrații îi iau apărarea șefei CSM
15:28 Român, pe lista „most wanted”
A murit Ion Iliescu. Fostul președinte avea 95 de ani, iar de două luni era internat la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului SRI „Agrippa Ionescu”. Diagnosticat cu cancer pulmonar, boala a avansat abrupt, iar de trei zile fostul președinte era în stare critică. Medicii anunțaseră încă de sâmbătă că organele fostului președinte începuseră să cedeze pe rând.
Până în acest moment, Guvernul nu a anunțat detaliile privind programul funeraliilor de stat, primele organizate în România, însă anunță doliu național pe 7 august.
Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, la Oltenița. A fost o figură cheie a tranziției de la regimul comunist la „democrația orginală”, așa cum chiar el a numit-o.
A fost în fruntea mai multor structuri ale Partidului Comunist, ocupând inclusiv funcția de ministru al Tineretului în anii ‘60.
A condus statul român în trei rânduri: două mandate între 1990 și 1996, dar și între 2000 și 2004.
Ion Iliescu a fost așadar președinte al României aproape o treime din timpul scurs de la Revoluție încoace.
De numele său se leagă mai multe controverse: evenimentele tulburi din decembrie 1989, execuția soților Ceaușescu, dar mai ales mineriadele violente din primii ani de după 1989. Ion Iliescu este acuzat de crime împotriva umanității.
În dosarul mineriadei, Iliescu a fost trimis în judecată abia în aprilie 2025, după 35 de ani, așadar. În dosarul Revoluției este acuzat tot de crime împotriva umanității și că ar fi indus în eroare opinia publică, ceea ce a dus la moartea a sute de oameni nevinovați. Ion Iliescu nu a mai apucat, așadar, să fie judecat.
Recorder a publicat astăzi un documentar despre viața și cariera lui Ion Iliescu.
Reacții la moartea lui Ion Iliescu
Printre primii care au transmis mesaje de codoleanțe au fost Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu de la PSD. Actualul lider al social-democraților l-a descris pe Iliescu drept o „personalitatea marcantă a istoriei recente, cu o contribuție majoră în momente definitorii pentru destinul românilor, precum aderarea la NATO și Uniunea Europeană”.
Fostul premier Adrian Năstase a scris că îi datorează lui Iliescu intrarea în politică și că i-a admirat mereu calitățile umane și politice.
Președintele USR Dominic Fritz a scris însă pe Facebook că Iliescu va rămâne mereu un personaj controversat, iar moartea lui este dureroasă nu din cauza plecării sale, ci pentru că ne lasă cu atâtea răni deschise:
„Nu putem trece sub tăcere – da, nici astăzi – suferința celor care au plătit cu sânge la Revoluție și mineriade pentru dreptul la libertate și democrație”, a precizat Fritz.
Premierul Ilie Bolojan a transmis la rândul său că „Ion Iliescu intră acum în istorie și la dreapta analiză a acesteia”.