Ce ne enervează #44 – Colecționarul de tragedii

În acest episod total neconstituțional, Mihai Radu ajunge în pădurile montane, acolo unde criminalii trăiesc liberi ca pasărea cerului. Cătălin Predoiu îi vânează cu privirea din Guvern.

Apoi, ne izbim de ceva – încăpățânarea lui Nicușor Dan de a implica serviciile în lupta cu corupția. Din depărtare se aud niște sunete groaznice, sunt magistrații care plâng după pensii.

La final, încingem o partidă de fotbal american. În fine, nu e chiar fotbal, iar SUA e departe rău, dincolo de Turcia.

Cele mai recente

PODCAST. Cum ieșim din criza energetică?

Deși pare că situația din Iran s-a ameliorat temporar, războiul ne-a arătat cât de dependente sunt, de fapt, statele europene de petrolul și gazele din Asia de Vest. Totodată, au fost reluate discuțiile despre necesitatea tranziției energetice, de la combustibilii fosili și alte surse poluante, la surse regenerabile, precum cele solare, eoliene sau hidroelectrice. Nu și în România, unde, de câțiva ani, politicienii se încăpățânează să caute alternative mai puțin sustenabile pentru asigurarea independenței și suveranității energetice.