01:04 1 Decembrie: fiecare cu sărbătoarea lui
04:15 Zelea Codreanu, special guest star
06:00 Criză prelungită a apei potabile
07:17 Săptămână crucială pentru Ucraina
08:52 O achitare scandaloasă
10:11 Marii contribuabili, rușinea ANAF
11:07 Georgia nu crede în lacrimi
Câte-un 1 Decembrie pentru fiecare: o mică baie de mulțime și selfie-uri cu Nicușor Dan în București, o baie mai măricică de mulțime la Alba Iulia, cu un Călin Georgescu în continuare flancat de gărzile de corp, plus un marș consistent – tot la Alba Iulia – organizat de AUR.
În preajma Arcului de Triumf, președintele în exercițiu a fost întrebat despre scandalul politic al momentului: demisia lui Ionuț Moșteanu de la conducerea ministerului apărării, din cauza unor date false pe care le-a introdus acum zece ani în biografia oficială.
A preferat să evite vreun comentariu, pe motiv că nu face politică de Ziua Națională.
Pentru Nicușor Dan a fost prima paradă militară organizată de Ziua Națională la care a luat parte în calitate de președinte.
Cu un an în urmă, Curtea Constituțională valida rezultatul primului tur al prezidențialelor: finala Georgescu-Lasconi n-a mai avut însă loc, pentru că aceeași instituție a anulat scrutinul după mai puțin de o săptămînă.
Tot pe 1 decembrie 2024, trei partide extremiste intrau în Parlament: AUR, SOS și POT.
Ziua Națională și ziua naționalistă
Amintirea zilei de 1 decembrie 2024 s-a făcut din plin simțită la Alba Iulia, unde susținătorii lui Călin Georgescu i-au cerut zgomotos președintelui să demisioneze și s-au îmbrâncit puțin cu jandarmii, în încercarea de a forța intrarea în Catedrala Încoronării.
Ce-i drept, Georgescu însuși fusese inițial întâmpinat cu un „Marș la Moscova!”, strigat de o persoană repede îndepărtată din preajma fostului candidat.
El e actualmente judecat în două dosare – pentru propagandă legionară și pentru complicitate la o presupusă tentativă de lovitură de stat.
Nervozitatea s-a menținut până spre după-amiază la Alba Iulia, unde premierul Bolojan a fost huiduit în persoană, iar președintele – în absență.
Alintat odinioară „protejatul meu mai tânăr” de către Călin Georgescu, George Simion a condus câteva mii de persoane prin oraș: unele dintre ele au abandonat marșul și au mers către susținătorii lui Georgescu.
Liderul AUR a scris ulterior pe Facebook că nu au fost incidente, ci că Jandarmeria a împiedicat reunirea celor două grupuri.
Zelea Codreanu, special guest star
Printre cei prezenți astăzi la Alba Iulia s-a numărat o femeie care a afișat un steag cu portretul lui Corneliu Zelea Codreanu în centru.
Imaginea a fost publicată pe rețelele sociale.
Liderul organizației extremiste din perioada interbelică l-a împușcat mortal în 1924 pe comandantul Poliției din Iași. Ulterior, legiunea avea să folosească asasinatul politic în mai multe rânduri.
Patru foști premieri se numără printre victimele sale: Ion Gheorghe Duca, Armand Călinescu, Gheorghe Argeșeanu și Nicolae Iorga.
Mișcarea legionară a comis, de asemenea, numeroase violențe antisemite.
Liderul său avea și el să fie ucis, extrajudiciar, pe 30 noiembrie 1938.
Și în acest an, Zelea Codreanu a fost comemorat la Tâncăbești, în județul Ilfov: câteva zeci de persoane au fost de față.
Una dintre ele a făcut salutul nazist, interzis de lege, iar cei prezenți au montat o cruce pe care e scris numele lui Codreanu în locul unei troițe aflate la Tâncăbești până de curând: ea a fost tăiată cu drujba și înlocuită cu o perie de WC săptămâna trecută.
Poliția anchetează acel incident, dar cel puțin deocamdată nu a anunțat vreo măsură față de promovarea – interzisă prin lege – a simbolurilor și ideilor legionare.
Troița legionară, de altfel, a fost „refăcută” din candele în fața Guvernului pe parcursul acestui weekend.
Nici un demnitar de la vârful statului nu a condamnat comemorarea legionară sau faptul că Tâncăbeștiul a devenit un loc de pelerinaj fascist, sub privirile forțelor de ordine.
O achitare scandaloasă
Valul achitărilor cu mari semne de întrebare în dosare răsunătoare de corupție continuă să crească.
Mitică Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost achitat pe fond, în rejudecare, pentru șpaga de 3.000.000 de euro pe care DNA l-a acuzat că a luat-o în 2009 de la compania RCS&RDS pentru transmiterea meciurilor de fotbal.
Cotidianul Libertatea a analizat motivarea judecătoarei de la Curtea de Apel București și a constatat că documentul pare, mai degrabă un rechizitoriu la adresa procurorului de caz, nu a inculpaților.
Acesta este acuzat că s-a bazat pe „deduceri și prezumții”.
Dosarul mitei pe care Mitică Dragomir ar fi încasat-o se judecă din 2017 încoace, iar în 2019 el a fost condamnat de Tribunalul București la patru ani de închisoare.
Instanța superioară a decis rejudecarea cazului în 2023, pe motiv că procesul ar fi trebuit să ajungă de la început la Curtea de Apel – fiul lui Mitică Dragomir, implicat în dosar, are calitatea de fost avocat.
În motivarea deciziei de anul acesta, judecătoarea analizează contractul sub care a fost mascată mita și trage concluzia că fapta nu există.
Între timp, oricum, acuzațiile s-au prescris.
Săptămână crucială
Un nou atac al armatei ruse a făcut cel puțin patru victime în orașul ucrainean Dnipro.
Cel puțin pattruzeci de oameni au fost răniți, au anunțat oficialitățile locale.
Potrivit unor relatări neconfirmate la momentul publicării acestui articol, forțele ruse ar fi folosit o rachetă balistică în cursul operațiunii din această dimineață.
Atacul are loc cu mai puțin de 24 de ore înainte ca emisarul administrației Trump, Steve Witkoff, să se întâlnească la Moscova cu Vladimir Putin.
Discuțiile de ieri dintre o delegație americană și una ucraineană, purtate în Florida, nu au adus vreun progres vizibil: secretarul de stat, Marco Rubio, s-a limitat să spună că „mai este mult de lucru”.
Președintele Zelenski se află sub o puternică presiune să semneze un acord pentru încetarea ostilităților, în timp ce Guvernul său este zguduit de un grav scandal de corupție.
Un dosar al procurorilor anticoupție referitor la activitatea companiei energetice Energoatom a dus la demisia lui Andrii Iermak, fostul șef al Administrației Prezidențiale de la Kiev și unul dintre oamenii de încredere ai lui Zelenski.
Scandalul de corupție a fost invocat ieri chiar de către Donald Trump – în opinia lui, Ucraina nu se află într-o poziție de forță în momentul de față.
Planul Statelor Unite, făcut public cu zece zile în urmă, e considerat foarte favorabil Moscovei. Unii demnitari occidentali l-au calificat drept „o capitulare”.